Iranul a acceptat să predea Ucrainei cutiile negre ale avionului ucrainean doborât din greşeală
Autoritatea pentru aviaţie din Iran a acceptat să trimită Ucrainei cutiile negre ale avionului ucrainean doborât din greşeală de armata iraniană, pentru a fi analizate, a declarat reprezentantul Iranului la agenţia pentru aviaţie a Naţiunilor Unite, transmite Reuters.
Publicat: Joi, 12 Martie 2020, 07:00 | Actualizat: Joi, 12 Martie 2020, 10:30Farhad Parvaresh, care conduce delegaţia iraniană la Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă a ONU, din Montreal, a spus că autoritatea pentru aviaţie civilă a Teheranului a invitat şi alte ţări interesate să participe la citirea datelor.
Anunţul pune capăt unui blocaj de două luni legat de soarta înregistrărilor din avionul care a fost doborât de armata iraniană pe 8 ianuarie, având la bord 176 de persoane la bord, care şi-au pierdut viaţa.
Sursa : news.ro