Antena

MAE: 30 de persoane au contactat misiunile diplomatice şi au anunţat că se află în Italia ca turişti sau în tranzit/ Ministerul caută soluţii, dată fiind suspendarea zborurilor şi a curselor regulate de transport rutier

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, miercuri, că se caută soluţii pentru cetăţenii români care se află în vacanţă sau în tranzit în Italia şi nu au posibilităţi reale de a rămâne în zonă pe durata carantinei. 30 de cetăţeni au fost deja identificaţi, dar situaţia este permanent actualizată.

Publicat: Miercuri, 11 Martie 2020, 16:34 | Actualizat: Miercuri, 11 Martie 2020, 17:24

”Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunii diplomatice a României la Roma şi al oficiilor consulare de pe teritoriul Italiei, a fost în contact constant cu autorităţile italiene şi a monitorizat permanent atât evoluţia crizei sanitare, cât şi măsurile adoptate de autorităţile italiene şi modalităţile de aplicare a acestora în contextul demersurilor de gestionare şi prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID-19”, a transmis, miercuri, MAE.

Sursa citată a precuzat că, urmare a plasării întregului teritoriu al Republicii Italiene în carantină, cât şi a măsurilor adoptate de către autorităţile române de suspendare a zborurilor şi a curselor de transport rutier de persoane înspre şi dinspre Italia, reprezentanţii Ambasadei României la Roma au demarat un proces de identificare şi localizare a cetăţenilor români care se află în Italia în tranzit, în drum spre România sau în vacanţă şi care se află în imposibilitatea de a reveni în ţară prin mijloace proprii, neavând astfel alternativă reală de a rămâne pe teritoriul Italiei (spre deosebire de cetăţenii români cu reşedinţa sau domiciliul în Italia).

”Până la acest moment, aproximativ 30 de persoane au contactat misiunile diplomatice şi consulare, notificându-şi prezenţa şi demonstrând că se află în Italia ca turişti sau în tranzit. Situaţia este actualizată în permanenţă. În acest context, recomandăm cetăţenilor români care se află în Italia ca turişti sau care tranzitează Italia, în drum spre România, să contacteze misiunea diplomatică a României la Roma sau unul dintre cele 6 consulate de pe teritoriul Italiei şi să îşi notifice prezenţa, comunicând datele de identificare şi adresa la care se află la acest moment”, a mai transmis MAE.

Misiunea diplomatică şi oficiile consulare de pe teritoriul Italiei pot fi contactate la următoarele numere de telefon: Ambasada României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344; oficii consulare: Trieste +393408821688; Milano: +393661081444; Torino: +393387568134; Bologna: +393491178220; Bari: +393346042299; Catania: +393209653137.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că este în dialog cu autorităţile competente naţionale pentru identificarea unei soluţii pentru aceste persoane.

De asemenea, cu privire la lucrătorii români de pe teritoriul Italiei, MAE subliniază importanţa respectării drepturilor acestora în contextul deciziilor autorităţilor italiene şi al efectelor acestora la nivelul forţei de muncă.

MAE subliniază că există norme stabilite la nivelul Italiei pentru această situaţie excepţională şi care obligă angajatorii să adopte măsuri de protecţie a lucrătorilor.

În acest context, a fost demarat un dialog între Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma, şi autorităţile italiene, în vederea asigurării aplicării în mod unitar şi fără discriminare a acestor măsuri.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
ministerul afacerilor externe persoane contactat misiuni diplomatice italia turisti tranzit
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Videoclipul zilei
Citește și
MAE, atenționare de călătorie în mai multe zone frecventate de români. Efecte grave după ploile...
Vacanțe planificate în Turcia ruinate după ce românii nu au fost primiți doar cu buletinul. Ce spune...
MAE, atenționare de călătorie pentru o destinație preferată de turiștii români. Țara vecină se...
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să părăsească teritoriul Federaţiei...
Video recomandate
Video
Citește și
Filme de Crăciun pe care să le urmărești cu familia în 2024. Producții pe care nu trebuie să le ratezi Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
S-a semnat contractul de finanțare pentru cel mai spectaculos domeniu turistic care se construiește în Banat.... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piftie de curcan. Rețeta unui preparat tradițional pentru sărbători HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
O specie considerată dispărută a reapărut în apele Patagoniei. Nu a mai fost văzută acolo de 100 de ani useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2024. Peștii au parte de momente de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
5 zodii care au înțelepciune de vrăjitoare Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre? Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât costă trei zile de vacanţă la mare, în regim all inclusive, de Crăciun. Turiştii sunt aşteptaţi cu mese... Observator
De ce poftele alimentare cresc mult de sărbători. Ce se întâmplă în această perioadă MediCOOL
Rulouri din carne de porc cu ciuperci, în sos de vin alb HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Justin și Hailey Bieber au fost fotografiați în aeroportul din Los Angeles. Cei doi îndrăgostiți s-au întors... ZUTV
Modelul AI care te poate proteja de recunoașterea facială, potrivit experților. Cum funcționează Chameleon UseIT
Brăduți de Crăciun din biscuiți cu sos de ciocolată. Rețetă simplă Hello Taste