Măsuri drastice, în Bulgaria, după explozia de cazuri de COVID-19. Turiștii români ar putea primi amenzi usturătoare
Bulgaria se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri de COVID-19. Autoritățile, anunț de ultim moment cu privire la restricțiile impuse de pandemie! Sunt vizați și turiștii români.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 06 Iulie 2020, 17:18 | Actualizat: Luni, 06 Iulie 2020, 18:38În contextul creșterii constante a numărului celor infectați cu noul coronavirus, autoritățile din Bulgaria au decis înăsprirea sancţiunilor asupra persoanelor care nu respectă regulile de distanţare. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al Sănătăţii, Kiril Ananiev, citat de agenţia de presă Reuters.
Ananiev a anunţat prelungirea stării de urgenţă epidemică până la sfârşitul lunii iulie.
Ministrul de Interne a îndemnat autorităţile locale să asigure respectarea regulilor antiepidemice. Persoanele care nu respectă distanţarea socială şi nu poartă măşti în spaţii publice închise riscă să fie sancţionate.
De la începutul pandemiei de COVID-19, în Bulgaria au fost raportate 5.740 de cazuri de coronavirus şi 246 de decese. În ultima săptămână, bilanțul infectărilor a crescut cu 1.049.
Coronavirus România. 250 de cazuri noi raportate de autorități. Numărul total se apropie de 30.000
Alte 250 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 29.223. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 227 de pacienţi.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate. Dintre acestea, 20.213 sunt pacienţi vindecaţi, iar 1.200 - asimptomatici externaţi la 10 zile după depistare.