„Mi-am dorit să mor! Am vrut să urlu, dar nu am putut!”. A supraviețuit, după 141 de zile în spital, cu Covid-19! Foto
O femeie din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord care a petrecut 141 de zile în spital, luptându-se cu Covid-19, pneumonie și septicemie, a fost externată și a vorbit despre războiul pe care pare că l-a câștigat.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 03 August 2020, 09:32 | Actualizat: Luni, 03 August 2020, 09:34Femeia, Fatima Bridle, în vârstă de 35 de ani, s-a îmbolnăvit de coronavirus după ce s-a întors în Regatul Unit, după o călătorie de o lună în orașul Mohammedia din Maroc.
Fatima Bridle, fost technician de laborator, a petrecut 141 de zile în Spitalul General din Southampton, luptându-se cu noul coronavirus.
Femeia a fost în coma timp de 40 de zile și a trebuit să fie conectată la un aparat de ventilație mecanică, după ce plămânii ei au cedat. A petrecut 105 de zile conectată la aparatul ce a ținut-o în viață.
Nu a fost ușor. Fatima Bridle a povestit că persoanele care i-au salvat viața merită o medalie și a descris drept „oribilă” durerea pe care a suferit-o din cauza ventilatorului mechanic.
„Mi-am dorit să mor, la un moment dat. A fost atât de înspăimântător! Am vrut să urlu, dar nu am putut”, a spus femeia.
Unul dintre plămânii ei a fost distrus de Covid-19, iar ea nu va mai putea niciodată să respire la capacitate maxima.
Soțul ei, Tracy, în vârstă de 56 de ani, un fost soldat, s-a îmbolnăvit, de asemenea, și nu și-a putut vedea soția, timp de cinci luni.
În plus, cei doi au stability de dinainte să nu vorbească prin apeluri video, pentru că acestea îi emoționau prea tare.
În prezent, Fatima Bridle este monitorizată acasă de către doctori. Femeia a spus că speră să lucreze pentru NHS - sistemul medical de stat din Regatul Unit.