Cadrele medicale, în pericol în toată Europa! Un medic din patru se află în autoizolare sau este bolnav, în Marea Britanie
Aproximativ un medic din patru din Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Marii Britanii se află în autoizolare sau este bolnav de Covid-19. Datele furnizate sunt îngrijorătoare, spun reprezentanții OMS. În România, au fost declarați pozitivi cu coronavirus 285, dintre care 181 sunt din Suceava.
Publicat: Luni, 30 Martie 2020, 17:21 | Actualizat: Luni, 30 Martie 2020, 17:31Profesorul Andrew Goddard, preşedintele Colegiului Regal al Medicilor (RCP), susține că circa 25% dintre medici sunt în prezent indisponibili, fie pentru că au contractat noul coronavirus, fie pentru că un membru al familiei sau o persoană împreună cu care locuiesc este bolnavă.
'În acest moment, credem că (dintre aceştia) sunt mai mulţi doctori autoizolaţi cu membri de familie, deşi unii sunt ei înşişi bolnavi', a indicat preşedintele RCP.
'Aceasta are un impact real în multe departamente de urgenţă, iar Londra se află într-o situaţie mult mai proastă decât orice alt loc în acest moment, însă se va întâmpla şi în altele. Birmingham are de asemenea dificultăţi', a explicat el.
Întrebat despre presiunea asupra secţiilor de terapie intensivă, prof. Goddard a răspuns: 'Unele spitale se află cu adevărat la limită. La Londra este foarte, foarte dificil în acest moment, nu putem subestima cât de dificil este'.
285 de cadre medicale infectate în România. 181 sunt din Suceava
Conform raportărilor către INSP din teritoriu, în prezent, în țara noastră au fost înregistrate un număr 285 cadre medicale infectate cu noul corinavirus, după cum urmează:
- 91 medici,
- 90 asistenți medicali, 26 infirmiere,
- 8 ingrijitoare,
- 70 Personal auxiliar
Distribuție pe județe:
Arad - Total 16
(5 Medici, 3 Asistente, 8 Personal auxiliar)
București - Total 45
(14 Medici, 11 Asistente, 5 Infirmiere, 15 Personal auxiliar)
Botoșani –Total 1
(1 Medic)
Cluj –Total 2
(2 Personal auxiliar)
Constanța –Total 1
(1 Asistent)
Covasna –Total 6
(5 Medici, 1 Asistent)
Galați –Total 4
(3 Medici, 1 Personal auxiliar)
Hunedoara –Total 15
(13 Medici, 1 Îngrijitoare, 1 Personal Auxiliar)
Iași –Total 3
(2 Medici, 1 Asistent)
Neamț –Total 7
(2 Medici, 3 Asistenți, 1 Infirmiere, 1 Persoanl Auxiliar)
Suceava –Total 181
(43 Medici, 70 Asistente, 20 Infirmiere, 7 Îngrijitoare, 41 Personal auxiliar)
Timiș –Total 2
(1 Medic, 1 Personal auxiliar)
Vrancea –Total 2
(2 Medici)