Antena

Viktor Orban, pe cale să-şi dea puteri aproape nelimitate într-o stare de urgenţă pe o perioadă nedeterminată, denunţată de opoziţie drept ”disproporţionată” în lupta împotriva covid-19

Premierul ungar Viktor Orban urmează să obţină luni unda verde a Parlamentului, care-i acordă puteri radical consolidate în cadrul unei stări de urgenţă pe o durată nedeterminată, pe care opoziţia o consideră ”disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP.

Publicat: Luni, 30 Martie 2020, 12:11 | Actualizat: Luni, 30 Martie 2020, 13:37

În Ungaria, dar şi în străinătate, textul este considerat de către critici un instrument menit să cimenteze controlul Guvernului naţionalist-conservator - folosind pandemia drept un pretext.

Proiectul de lege îi va permite liderului ungar să prelungească pe termen nedefinit starea de urgenţă - aflată în vigoare de la 11 martie -, fără să impună aprobarea Parlamentului.

În acest regim, Guvernul va putea ”suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, să se îndepărteze de dispoziţii statutare şi să introducă alte măsuri extraordinare” cu scopul de a garanta ”sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, şi economiei”.

”Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a opri răspândirea virusului. Proiectul de lege se înscrie perfect în cadrul constituţional ungar”, l-a apărat ministrul Justiţiei Judit Varga.

Însă politica practicată de către Viktor Orban în deceniul de când se află la putere face opoziţia să se teamă că liderul în vârstă de 65 de ani va abuza de mijloacele execepţionale. Din 2010, el şi-a multiplicat deja - denunţă numeroşi observatori - atingerile aduse statului de drept în domeniile justiţiei, societăţii civile, libertăţii şi presei.

După ce parlamentarii din opoziţie au refuzat săptămâna trecută să adopte proiectul de lege în procedură de urgenţă, ei au fost acuzaţi de ”trădare”.

Această retorică l-a determinat pe deputatul independent Akos Hadhazy să denunţe faptul că acest text este înainte de toate ”o capcană pentru opoziţie”, acuzată de Guvern că se află ”de partea virusului”.

Adversarii reformei îndeamnă puterea să limiteze starea de urgenţă la o perioadă determinată.

”SMIORCĂIŢI EUROPENI”

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a anunţatcă ”urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile” politice în Ungaria. Consiliul Europei (CoE) a avertizat că o ”stare de urgenţă pe termen nedeterminat şi necontrolată nu poate garanta respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei”.

Think tank-ul european Political Capital consideră că adevărata problemă ”nu este că Guvernul nu are suficientă putere pentru a acţiona, ci capacităţile limitate ale sectorului sănătăţii din Ungaria, din cauza unei subfinanţări de ani de zile”.

Nouă organizaţii de apărarea presei i-au îndemnat pe liderii Uniunii Europene (UE) să se opună proiectului de lege, care prevede, de asemenea, introducerea unei pedepse de până la cinci ani privind distribuirea de ”ştiri false” cu privire la virus sau la măsurile Guvernului, în timp ce o mână de instituţii de presă independente din ţară sunt acuzate cu regularitate din acest motiv.

Recomandari A1

Toate criticile ”combat demoni imaginari şi nu au treabă cu realitatea”, a replicat Varga.

Budapesta subliniază că, în pofida duratei nedeterminate a stării de urgenţă, ”Parlamentul îşi poate retrage consimţământul în orice moment” şi să se revină la cadrul ordinar.

Însă această dispoziţie este de formă - în contextul în care Partidul Fidesz al lui Viktor orban dispune de o majoritate de două treimi în Legislativ.

”Le-am spus în mod clar smiorcăiţilor europeni că nu am timp să discut chestiuni juridice, fără îndoială pasionante, dar teoretice”, în timp ce ”sunt vieţi de salvat”, a respins, la rândul său Viktor Orban.

La începutul epidemiei, premierul ungar a dat vina pe rolul migraţiei în răpândirea virusului, afirmând că ”în principal străinii au introdus boala”.

Ungaria - care şi-a închis frontierele străinilor şi a instaurat măsuri de izolare a populaţiei - a anunţat duminică 408 de noi cazuri de covid-19, care a ucis 13 oameni în această ţară cu 9,7 milioane de locuitori.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
viktor orban puteri nelimitate stare de urgenta perioada nedeterminata denuntata de opozitie coronavirus covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
Videoclipul zilei
Citește și
Ungaria ridică starea de urgenţă controversată în care Orban a condus ţara prin decret peste două luni
Viktor Orban, despre declaraţiile lui Iohannis: Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce...
Preşedintele PPE Donald Tusk are în vedere o excludere a Partidului Fidesz al lui Viktor Orban în urma...
Viktor Orban a obținut o „lege coronavirus”. Opoziția din Ungaria acuză că îi dă puteri nelimitate
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste