Antena Căutare

Viktor Orban a obținut o „lege coronavirus”. Opoziția din Ungaria acuză că îi dă puteri nelimitate

Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luni unda verde în Parlament pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe o perioadă nedeterminată pe care opoziţia a consideră ”disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP.

În Ungaria, dar şi în străinătate, textul este considerat de către critici un instrument menit să cimenteze controlul Guvernului naţionalist-conservator - folosind pandemia drept un pretext.

Legea a fost adoptată cu 137 de voturi la 53.

Ea prevede până la cinci ani de închisoare pentru difuzare de ”ştiri false” despre virus şi măsurile Guvernului, în contextul în care puţina presă independentă din ţară face în mod regulat obiectul unor asemenea acuzaţii.

Noile dispoziţii îi permit liderului ungar să prelungească pe termen nedefinit starea de urgenţă - aflată în vigoare de la 11 martie -, fără să impună aprobarea Parlamentului.

Articolul continuă după reclamă

În acest regim, Guvernul va putea ”suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, să se îndepărteze de dispoziţii statutare şi să introducă alte măsuri extraordinare” - prin ordonanţe de guvern - cu scopul de a garanta ”sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, şi economiei”.

”Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a opri răspândirea virusului. Proiectul de lege se înscrie perfect în cadrul constituţional ungar”, l-a apărat săptămâna trecută ministrul Justiţiei Judit Varga.

Însă politica practicată de către Viktor Orban în deceniul de când se află la putere face opoziţia să se teamă că liderul în vârstă de 65 de ani va abuza de mijloacele execepţionale. Din 2010, el şi-a multiplicat deja - denunţă numeroşi observatori - atingerile aduse statului de drept în domeniile justiţiei, societăţii civile, libertăţii şi presei.

Unii parlamentari care se opun textului nu au ezitat să denunţe o ”lovitură de stat”, o ”derivă către disctatură”. Deputatul independent Akos Hadhazy denunţă faptul că acest text este înainte de toate ”o capcană pentru opoziţie”, acuzată de Guvern că se află ”de partea virusului”.

Adversarii reformei îndeamnă puterea să limiteze starea de urgenţă la o perioadă determinată, ca în celelate state membre UE.

Un purtător de cuvânt al Guvernului, Zoltan Kovacs, a insistat luni asupra faptului că proiectul de lege este limitat în timp de către puterile de revocare ale Parlamentului şi de pandemia însăşi, care ”se va termina într-o bună zi, să sperăm”, a scris el pe Twitter.

Puterea de revocare a Parlamentului este de formă, în contextul în care Partidul Fidesz al lui Viktor orban dispune de o majoritate de două treimi în Legislativ.

”SMIORCĂIŢI EUROPENI”

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a anunţatcă ”urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile” politice în Ungaria. Consiliul Europei (CoE) a avertizat că o ”stare de urgenţă pe termen nedeterminat şi necontrolată nu poate garanta respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei”.

Nouă organizaţii de apărarea presei i-au îndemnat pe liderii Uniunii Europene (UE) să denunţe un proiect de lege, care ”aduce atingere drepturilor fundamentale şi libertăţilor presei”.

Toate aceste critici ”combat demoni imaginari şi nu au treabă cu realitatea”, a replicat Varga.

”Eu le-am spus în mod clar smiorcăiţilor europeni că nu am timp să discut chestiuni juridice, fără îndoială pasionante, dar teoretice”, în timp ce ”sunt vieţi de salvat”, a respins, la rândul său Viktor Orban.

La începutul epidemiei, premierul ungar a dat vina pe rolul migraţiei în răpândirea virusului, afirmând că ”în principal străinii au introdus boala”.

Ungaria - care şi-a închis frontierele străinilor şi a instaurat măsuri de izolare a populaţiei - înregistra luni 447 de noi cazuri de covid-19, care a ucis 15 oameni în această ţară cu 9,7 milioane de locuitori.

Sursa : news.ro

Cadrele medicale, în pericol în toată Europa! Un medic din patru se află în autoizolare sau este bolnav, în Marea Brita... Un medic întors din tură, nevoit să refuze îmbrățișarea fiului său, a izbucnit în lacrimi în fața micuțului. Imaginile s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x