Angajatele de la Institutul Victor Babeș au „rupt” coronavirusul, pe ritmuri latino! Cum s-a strigat catalogul eroilor care se luptă să ne salveze: „Vă iubim! Bravo! Mulțumim!”
Ei sunt salvarea noastră, tot ei ne aduc un zâmbet pe față! Imaginile zilei vin de la Institutul Victor Babeş, din Bucureşti, prima linie în tratarea coronavirsului din ţara noastră.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 05 Aprilie 2020, 11:20 | Actualizat: Duminica, 05 Aprilie 2020, 11:20- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Angajatele de la secţia de Pneumologie au pus la cale o coregrafie care i-ar face invidioşi şi pe cei mai pricepuţi dansatori.
Filmarea este un omagiu adus salvatorilor care lucrează în spital.
25 de cadre medicale, infectate cu coronavirus
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a anunțat, într-un comunicat de presă transmis vineri, că în aceste zile, la Spitalul Clinic de Boli lnfecţioase şi Tropicale "Dr.Victor Babeş” din Bucureşti, continuă testarea personalului medical care s-a ocupat, în ultimele trei săptămâni, de îngrijirea pacienţilor COVID-19.
„Din prima serie de 200 de angajaţi testaţi, în total 25 de persoane sunt pozitive pentru SARS CoV-2, toate cazurile fiind raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare. Este vorba despre doi medici primari, trei medici rezidenţi şi 20 de asistente şi infirmiere”, arată sursa citată.
Toţi cei 25 de angajaţi sunt asimptomatici şi au fost imediat internaţi şi izolaţi în cadrul spitalului.
În prezent, se derulează procesul de testare pentru restul de 200 de angajaţi implicaţi direct în îngrijirea pacienţilor COVID-19.