Antena

Constanţa: Ferestrele Cazinoului din sala restaurantului dinspre mare vor fi refăcute ca în 1910

Ferestrele Cazinoului din sala restaurantului dinspre mare vor fi refăcute, urmând să arate la fel ca în 1910, atunci când clădirea a fost inaugurată. De asemenea, şi împărţirea ferestrelor va fi refăcută după acelaşi design de acum 110 ani.

Publicat: Sambata, 08 August 2020, 16:38 | Actualizat: Sambata, 08 August 2020, 16:40
Ferestrele Cazinoului din sala restaurantului dinspre mare vor fi refăcute, urmând să arate la fel ca în 1910, atunci când clădirea a fost inaugurată. De asemenea, şi împărţirea ferestrelor va fi refăcută după acelaşi design de acum 110 ani.

Primăria Constanţa a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că lucrările la Cazinou au ajuns în etapa de expertizare a planşeelor dintre subsol şi parter. Echipele de constructori au montat schelele în sala restaurantului dinspre mare unde vor fi înlocuite inclusiv ferestrele, după modelul original din anul 1910.

Reprezentantul Primăriei municipiului Constanţa, arhitectul Radu Cornescu, explică că ferestrele din sala restaurantului vor fi refăcute şi vor arăta ca atunci când a fost construit Cazinoul.

“Cazinoul va reveni cât mai aproape de forma din 1910 când a fost inaugurat. Ferestrele din sala restaurantului dinspre mare vor fi refăcute, aşa cum le vedem în cărţile poştale vechi. Cele 5 ferestre care sunt acum cu boltă vor fi desfiinţate şi vor fi refăcute dreptunghiulare. Şi împărţirea ferestrelor în sine va fi refăcută după acelaşi design ca cel din 1910. Tot în sala restaurantului se lucrează încă la planşeul între subsol şi parter, dar au fost montate şi schele pentru remodelarea ferestrelor, dar şi pentru a se studia plafonul dintre parter şi etaj. În vederea stabilirii gradului de degradare s-au făcut teste asupra materialelor existente. Au fost făcute sondaje pentru a se vedea care este starea grinzilor metalice şi la planşeul dintre parter şi etaj. Grinzile pot fi corodate şi se vor expertiza pentru a se decide dacă vor fi înlocuite sau doar consolidate”, a spus arhitectul Radu Cornescu.

El a menţionat că etapa care se realizează acum este una foarte importantă, dar şi migăloasă şi a precizat că va dura câteva luni până când va începe restaurarea propriu-zisă.

“Această etapă care se execută la plafon este foarte dificilă, deoarece aici, faţă de subsol, tot plafonul este plin de ornamente. Specialiştii vor lua mulaje după toate aceste decoraţii pentru a le reface conform cu cele originale. Etapa care se realizează acum este una foarte importantă, dar şi migăloasă. Ştiu că lumea este nerăbdătoare să vadă Cazinoul restaurat. Toată partea aceasta în care se decopertează tencuieli, plafoane, ziduri, stâlpi este cea în care constructorii colectează informaţii exacte din orice punct al Cazinoului şi va dura câteva luni pana va începe restaurarea propriu-zisă”, a mai declarat Radu Cornescu

În paralel, în aceste zile sunt executate lucrări şi la acoperişul Cazinoului care va fi decopertat şi refăcut în totalitate.

Sursa: News.ro

Whatsapp LinkedIn
constanţa ferestre cazinou sala restaurantului mare refăcute ca în 1910
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Videoclipul zilei
Citește și
Veşti bune pentru turiştii care preferă sudul litoralului. Începe a doua etapă de reînisipare
Operatori de plajă din Năvodari, Constanţa şi Vama Veche, amendaţi cu 70.000 de lei pentru...
Spectacole în aer liber, începând de sâmbătă, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg...
Constanţa: Al patrulea avion cu români repatriaţi din Italia va ateriza marţi seara pe Aeroportul...
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste