Antena

Singur în mijlocul oceanului. Povestea românului care a traversat Atlanticul într-o barcă

Singur în mijlocul oceanului. Povestea românului care a traversat Atlanticul într-o barcă

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 11 Martie 2020, 11:30 | Actualizat: Miercuri, 11 Martie 2020, 11:30
Povestea românului care a traversat Atlanticul într-o barcă

Un român din Vatra Dornei este printre puținii, dacă nu chiar singurul, român care a acceptat provocarea de a traversa singur Atlanticul într-o barcă.

Prima dată pe mare, la 20 de ani

Dorel Nacou s-a născut în satul Ostra, din județul Suceava, iar pasiunea sa față de navigat s-a dezvoltat de la vârsta de 20 de ani când a plecat în Franța să lucreze pe un șantier naval. În Marsilia a ieșit în larg pentru prima dată, întrucât el nu văzuse marea până atunci se ocupase cu crescutul oilor la stână, relatează romanialibera.ro.

„Aveam rolul numărul 1, eram persoana care gira toată plaja din fața bărcii, toate velele atunci când ai vântul strâns și toate spinekerele atunci când ai vântul în pupă”, spune Nacou.

Regata Mini-Transat 2017 La Boulangere

Vreme de 10 ani a participat la mai multe competiții pe mare organizate în zonă, iar într-o zi s-a hotărât să participe și el la un regat solitar, Regata Mini-Transat 2017 La Boulangere, Clasa Mini-Proto. Traversarea Atlanticului era o provocare, pe care românul a fost gata să o accepte, dar, bineînețeles, călătoria de peste 4.500 de mile a întâmpinat mai multe obstacole.

„În prima noapte când am plecat din Las Palmas, pe la ora 2 noaptea, am rupt catargul. Am vrut să mă odihnesc și am pus barca pe pilot automat. O școtă nu a fost bine legată, a venit o rafală de vânt din spate și atunci s-a rupt catargul”

Regulile au fost stricte, motorul și telefonul nu aveau ce să caute pe barcă, însă i-a fost permisă o escală de trei zile prin care a putut să repare catargul. Deși, a avut parte de probleme încă de la început, acest lucru nu a fost un impediment pentru Dorel Nacou, a decis să continue cursa, cu toate că rivalii săi au avansat cu cel puțin 900 de mile.

,,Voiam însă să mă duc până la capăt, să nu abandonez. Am plecat de acolo, nu am avut vânt așa de mult. Am ajuns la Capul Verde și acolo mi-a apărut o fisură pe catargul pe care îl reparasem. Nu puteam să folosesc barca 100%”, spune Dorel Nacou. O barcă de acest tip poate ajunge până la 20 de noduri, adică circa 36 de kilometri pe oră. Viteza medie înregistrată de român a fost de 4,88 noduri/h”, a spus românul.

Singur în mijlocul oceanului

Zilele petrecute în barcă au fost dificile, neavând un pat a fost nevoit să doarmă încovoiat într-un colț al bărcii, mesele erau alcătuite din conserve și mâncare la plic, încălzite la un reșou. Acesta spune că a fost dificil când s-a întors acasă deoarece a fost nevoit de câteva săptămâni pentru a se acomoda din nou, având parte de nopți nedormite.

,,Mi-a luat trei săptămâni să mă obișnuiesc. Câteva zile, casa, deși pe uscat, pare să se învârtă cu tine.”, declară Dorel Nacou.

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
ocean atlantic roman vatra dornei barca a traversat
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Videoclipul zilei
Citește și
Milioane de creaturi transparente au eșuat la țărm. Ce sunt „murăturile de mare” și din ce motiv...
O creatură enigmatică și 100 de posibile specii noi, descoperite de cercetători la aproape 5.000 de...
„Ou de aur” misterios, găsit pe fundul Oceanului. Cum arată descoperirea care i-a pus pe jar pe...
Momentul ireal în care aproape 100 de balene formează o inimă în largul oceanului, înainte de un...
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste