Antena

Numărul real de cazuri de coronavirus, necunoscut în România. Ministrul Sănătății a recunoscut: ”Aproape 7000 de teste rămân neprelucrate de la o zi la alta!”

Ce-i mai rău abia urmează. Este anunţul oficialilor într-o zi în care numărul infectărilor în loc să scadă, e din nou mare: 767 de cazuri noi. Medicii cred însă că, în realitate, sunt de trei ori mai multe îmbolnăviri zilnic. Şi peste toate, ministrul sănătăţii anunţă că aproape 7 mii de teste rămân neprelucrate de la o zi la alta. Teste în spatele cărora se află şi mulţi pacienţi pozitivi. 

Publicat: Duminica, 19 Iulie 2020, 19:16 | Actualizat: Duminica, 19 Iulie 2020, 19:24
Ce-i mai rău abia urmează. Este anunţul oficialilor într-o zi în care numărul infectărilor în loc să scadă, e din nou mare: 767 de cazuri noi. Medicii cred însă că, în realitate, sunt de trei ori mai multe îmbolnăviri zilnic. Şi peste toate, ministrul sănătăţii anunţă că aproape 7 mii de teste rămân neprelucrate de la o zi la alta. Teste în spatele cărora se află şi mulţi pacienţi pozitivi. 

”Suntem într-un moment destul de dificil, vom avea două săptămâni destul de grele.”, spune ministrul Sănătății.

Astăzi, în weekend, când ne obişnuisem cu cifre mai mici au fost raportate.767 de cazuri noi din aproape 15 mii de teste prelucrate. În urmă cu trei zile am avut acelaşi număr de cazuri pozitive, însă, la 20 mii de teste.

Managerul unuia din marile spitale COVID din Bucureşti crede însă că ăn realitate, numărul bolnavilor e mult mai mare.

România a atins un nou record al infecțiilor cu COVID-19. 767 de cazuri noi de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor de la ATI a crescut

”De aproximativ 2-3 ori aș înmulți acest număr.”, spune Beatrice Mahler.

Explicaţia ar fi că mulţi pacienţi au contacţi care fie nu ajung să-şi facă testul, fie refuză.

”La răspândirea care este acum în marea masă, cifrele tot or să crească, o să vedeţi. 700, 800, 1.000, poate peste o mie.”, a declarat Sergiu Sîngeorzan, medic epidemiolog.

”Deci, dacă şi până acum erau judeţe unde era dificil să faci ancheta epidemiologică, când erau puţine cazuri şi lumea stătea în casă, acum, când este transmitere intracomunitară este foarte dificil pentru DSP-uri pentru că nu au personal să facă acest lucru.”, a mai precizat el.

În plus, munca epidemiologilor e îngreunată şi bolnavii care nu-şi declară toţi contacţii.

”O persoană care este pozitivă, are, în medie, între 20 şi 30 de contacţi. Foarte mulţi uită, nu din rea voinţă. Dar sunt şi persoane care refuză să declare. De exemplu, am avut focare familiare care nu s-au declarat ca şi contacţi. Mai sunt iarăşi alte persoane, am observat la anumite petreceri care efectiv nu declară unde au fost sau unde s-au infectat. Şi ăsta este un fenomen îngrijorător la care asistăm.”, a mai declarat Cristian Oancea.

Declarațiile lui Raed Arafat, confirmate. 889 de cazuri de coronavirus, în România, în ultimele 24 de ore. Aproape 300 de pacienți sunt la ATI

Recomandari A1

Cei care ajung totuşi, primesc rezultatele chiar şi după câteva zile. Ministrul Sănătăţii recunoaşte că în fiecare zi rămân neprocesate aproape 7.000 teste. Asta înseamnă că sute de persoane află diagnosticul cu întârziere, timp în care sunt expuşi şi îi expun şi pe alţii în faţa virusului pandemic.

”Noi, în acest moment, avem 133 puncte de testare cu o medie de 19 - 20 mii de teste făcute într-un ritm de două ture. În condiţiile în care aceste laboratoare vor avea capacitatea de trei ture pe zi, atunci putem să ne ducem spre 27 mii - 28 mii teste pe zi şi pot fi compensate. Odată cu venirea cererilor pentru testele care se fac la cerere pentru cei care pleacă în concediu, au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare.”, susține ministrul Sănătății.

În pieţe, distanţarea socială e misiune imposibilă. Oamenii sunt mai speriați de prețuri decât de virus

Şi în centrele de prelucare a testelor problema e aceeaşi ca în spitale, ca în secţiile de terapie intensivă şi ca în Direcţiile de Sănătate Publică - lipsa angajaţilor!

Whatsapp LinkedIn
social observatorweekend19 virus teste coronavirus covid-19 ministrul sanatatii
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Citește și
Ovidiu Bădescu, profesorul care creează singur România Educată
Adela - Tot ce nu se vede, sezon 3, Episodul 13 - Vlad Vîlciu și Elena Mogîldea
AjutEu 2021, din 29 noiembrie, la Antena 1
”Cea mai iubită ţară”, o nouă serie marca Observator 19, începe luni, la Antena 1
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste