Antena

Cartel Alfa acuză Executivul că intenţionează să modifice legislaţia care prevede majorarea punctului de pensie

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" acuză Guvernul că "se pregăteşte pentru modificarea cadrului legislativ existent în vederea neaplicării creşterilor prevăzute la valoarea punctului de pensie" şi solicită autorităţilor să iniţieze un dialog cu partenerii sociali, "care să permită o analiză profundă, sub toate aspectele, a sistemului de pensii din România”. "În aceste condiţii de criză sanitară, transformată în criză economică şi socială, a lovi în categoriile cele mai sărace, păstrând şi întărind privilegiile privilegiaţilor, este un gest politic cinic şi sinucigaş, care va afunda clasa politică, odată cu întreaga societate”, susţin sindicaliştii "Cartel Alfa".

Publicat: Luni, 25 Mai 2020, 14:33 | Actualizat: Luni, 25 Mai 2020, 15:40
Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" acuză Guvernul că "se pregăteşte pentru modificarea cadrului legislativ existent în vederea neaplicării creşterilor prevăzute la valoarea punctului de pensie" şi solicită autorităţilor să iniţieze un dialog cu partenerii sociali, "care să permită o analiză profundă, sub toate aspectele, a sistemului de pensii din România”. "În aceste condiţii de criză sanitară, transformată în criză economică şi socială, a lovi în categoriile cele mai sărace, păstrând şi întărind privilegiile privilegiaţilor, este un gest politic cinic şi sinucigaş, care va afunda clasa politică, odată cu întreaga societate”, susţin sindicaliştii "Cartel Alfa".

Într-o scrisoare deschisă adresată, luni, Guvernului, CNS "Cartel Alfa” acuză Executivul că a iniţiat în presă "o campanie prin care se încearcă ne-aplicarea Legii Pensiilor, lege votată în Parlament şi promulgată de Preşedintele Iohannis, într-un consens politic transpartinic şi fără să fie atacată ulterior la CCR”.

Astfel, sindicaliştii acuză Executivul că intenţionează să modifice legislaţia care prevede majorarea punctului de pensie.

"Guvernul se pregăteşte pentru modificarea cadrului legislativ existent în vederea neaplicării creşterilor prevăzute la valoarea punctului de pensie din cadrul legii pensiilor şi lovirea pensionarilor, cea mai mare parte dintre acestia având pensii mizere, la limita subzistenţei - pensia medie în România fiind de 1.292 lei. Ne amintim de asemenea că guvernul liberal a plafonat creşterea pensiei minime, condamnând la sărăcie cele mai sărace categorii de pensionari, timp în care s-a prefăcut că desfiinţează pensiile speciale, într-un joc politic cinic, pe seama cetăţenilor”, arată sindicaliştii "Cartel Alfa”.

Aceştia susţin că o eventuală decizie privind modificarea legii pensiilor "trebuie să fie rezultatul unei dezbateri publice, a unei justificări serioase, dar şi o analiză de ansamblu a sistemului de pensii care să cuprindă în mod obligatoriu modificări la întregul sistem de pensii, care să corecteze deciziile populiste şi orientate către interese de grup din perioadele precedente”. Sindicaliştii arată, astfel, că sunt categorii de profesionişti, precum avocaţii, notarii sau lucrătorii independenţi, care însumează aproximativ un milion de cetăţeni şi care, conform variantei iniţiale a legii pensiilor, ar fi trebuit să contribuie la sistemul public de pensii dacă au un venit de cel puţin trei salarii minime, "Cartel Alfa” susţinând că "unii dintre aceştia obţin venituri mult mai mari, nu plătesc contribuţii în sistemul public de pensii”.

Sindicaliştii consideră totodată că trebuie eliminate din sistemul public "diversele mecanisme de pensii pentru diverse grupuri”. "La pilonul I si II, care este public şi universal, trebuie să contribuie toată lumea şi să beneficieze toată lumea după aceeaşi regulă”, susţine sursa citată. Reprezentanţii CNS "Cartel Afla” spun, de asemenea, că "trebuie reglementate pensiile de serviciu în aşa fel încât să se elimine situaţia aberantă ca pensia să fie mai mare decât venitul salarial”, dar şi că trebuie finalizată şi îmbunătăţită legislaţia care guvernează Pilonul II de pensii administrat privat acuzând că după 12 ani de când acesta a fost legiferat nu este "încă reglementat modul în care se vor calcula pensiile din acest sistem, cum şi de către cine vor fi acordate”.

"În aceste condiţii de criză sanitară, transformată în criză economică şi socială, a lovi în categoriile cele mai sărace, păstrând şi întărind privilegiile privilegiaţilor este un gest politic cinic şi sinucigaş, care va afunda clasa politică, odată cu întreaga societate”, susţin sindicaliştii de la "Cartel Alfa”. Ei solicită Guvernului convocarea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social pentru a iniţia "un dialog cu partenerii sociali care să permită o analiză profundă, sub toate aspectele, a sistemului de pensii din România (Pilonii I, II, III şi IV), transpusă ulterior în propuneri de modificare, pe baza cărora să poată fi construit un consens politic pentru adoptare".

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
cartel alfa acuza guvernul intentioneaza modificare legislatie majorare punct de pensie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
Videoclipul zilei
Citește și
Sindicaliştii Cartel Alfa acuză Guvernul că doreşte "distrugerea" Pilonului I de pensii
Cartel Alfa, după ce Iohannis a trimis spre reexaminare legea privind coşul minim de consum: Mesajul pe...
Cartel Alfa, după ce Iohannis a trimis la reexeminare o modificare la Codul Muncii: ”România...
Preşedinte Cartel Alfa: Pactul pentru bunăstarea românilor, propus de PSD, un document ipocrit,...
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste