Casa Regală anunță rugăciunile de pomenire la 1 an de la moartea Regelui Mihai
Casa Regală anunță rugăciunile de pomenire la 1 an de la moartea Regelui Mihai
Publicat: Marti, 04 Decembrie 2018, 12:37 | Actualizat: Marti, 04 Decembrie 2018, 13:56Miercuri, 5 decembrie, se împlinește un an de la moartea Regelui Mihai I. Miercuri, custodele Coroanei, Margareta împreună cu principele Radu vor lua parte la parastasul Regelui Mihai I la Curtea de Argeș.
În comunicatul de presă al Casei Regale au fost transmise informațiile legate de parastasul fostului suveran. Serviciul religios va începe la ora 12:00 și va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală a Mănăstirii Curtea de Argeș.
Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. La slujba de pomenire ce va avea loc miercuri, vor participa principesa Elena împreună cu soțul ei, Alexander Nixon, dar și principesa Maria și principesa Sofia. Rugăciunea ce va fi rostită la mormânt va fi desfășurată în privat, doar în prezența membrilor Familiei Regale.
Sursă foto și sursă de informare: familiaregala.ro