Antena Căutare

Articole despre familia regala

De ce a apărut azi o poză nemaivăzută cu Regina Elisabeta, nepoții și strănepoții ei. A fost făcută cu puțin timp înainte să moară

De ce a apărut azi o poză nemaivăzută cu Regina Elisabeta, nepoții și strănepoții ei. A fost făcută cu puțin timp înainte să moară

Palatul Kensington a publicat o fotografie la care doar cei din cercul restrâns, familial, au avut acces până acum. În imagine, Regina Elisabeta a II-a apare alături de nepoți și strănepoți, cu puțin timp înainte să moară. Poza a fost publicată în ziua în care Majestatea Sa ar fi împlinit 97 de ani.

Vineri, 21.04.2023, 21:56
Prinţesa Eugenie a Marii Britanii este însărcinată a doua oară! Reacția Familiei Regale la aflarea veștii

Prinţesa Eugenie a Marii Britanii este însărcinată a doua oară! Reacția Familiei Regale la aflarea veștii

Prinţesa Eugenie, una dintre nepoatele regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, este din nou însărcinată. Ce mesaj a transmis biroul de presă de la Palatul Buckingham într-o declaraţie oficială.

Joi, 26.01.2023, 12:56
Tradiția bizară la care familia regală britanică trebuie să ia parte. De ce se cântăresc cu toții înainte și după masa de Crăciun

Tradiția bizară la care familia regală britanică trebuie să ia parte. De ce se cântăresc cu toții înainte și după masa de Crăciun

Membrii familiei regale a Marii Britanii respectă un ritual destul de neobișnuit înainte și după sărbătoarea Crăciunului.

Miercuri, 21.12.2022, 12:08
Motivul pentru care Charles nu și-ar dori ca Archie și Lilibet să devină Prinți. Sunt mici, dar Regele vrea să le decidă viitorul

Motivul pentru care Charles nu și-ar dori ca Archie și Lilibet să devină Prinți. Sunt mici, dar Regele vrea să le decidă viitorul

Regele Charles ar putea interzice copiilor Prințului Harry, Archie și Lilibet, să fie prinț și asta din cauza dezvăluirilor făcute de-a lungul timpului de către tatăl lor, dar și a cărții pe care urmează să o scoată. Ce spun sursele regale despre acest eveniment care ar putea zgudui Marea Britanie.

Joi, 22.09.2022, 15:29
Kate Middleton devine prima Prințesă de Wales, după Diana Spencer, care a murit în 1997. Ce alte titluri mai are acum

Kate Middleton devine prima Prințesă de Wales, după Diana Spencer, care a murit în 1997. Ce alte titluri mai are acum

Kate Middleton a devenit prima persoană din Familia Regală care folosește titlul de "Prințesă de Wales", de la Prințesa Diana, care a murit în august 1997.

Marti, 13.09.2022, 16:24
Șapte momente când Prințesa Diana s-a îmbrăcat sport, deși protocolul îi interzicea | FOTO

Șapte momente când Prințesa Diana s-a îmbrăcat sport, deși protocolul îi interzicea | FOTO

Diana Spencer, “Prințesa inimilor”, a fost una dintre cele mai iubite figuri ale Familiei Regale Britanice, devenind atât de căutată încât o singură fotografie a sa valora și jumătate de milion de dolari. Ea s-a remarcat datorită faptului că fiecare pas al său spărgea regulile monarhiei, de la atinsul și îmbrățișatul oamenilor simpli sau bolnavi, la ținute care nu se încadrau în rigorile Casei Regale.

Marti, 13.09.2022, 14:45
Ce îi este impus Prințului Harry să facă în fața Camillei, femeia care i-a luat locul mamei sale. Ea a devenit Regină consoartă

Ce îi este impus Prințului Harry să facă în fața Camillei, femeia care i-a luat locul mamei sale. Ea a devenit Regină consoartă

Surse din apropierea Casei Regale spun că între Prințul Harry și mama sa vitregă, Camilla Parker ar exista tensiuni, aspect care le îngreunează comunicarea. Schimbările majore care au loc după ce Regina Elisabeta a II- a murit par să întețească neînțelegerile. Ce va trebui de acum înainte să facă Prințul Harry când o vede pe Camilla, care a devenit Regină consoartă.

Marti, 13.09.2022, 13:20
Ce se întâmplă cu Camilla, soția regelui Charles, după moartea Reginei Elisabeta. Unde va locui noul cuplu regal al Marii Britanii

Ce se întâmplă cu Camilla, soția regelui Charles, după moartea Reginei Elisabeta. Unde va locui noul cuplu regal al Marii Britanii

Regele Charles al III-lea a preluat tronul Marii Britanii după moartea mamei sale, iar Camilla devine regină consoartă.

Vineri, 09.09.2022, 12:18
„Meniul secret” al Prințului William și Kate Middleton pe care îl mănâncă mereu în aeroport. Cum arată preparatele de mii de euro

„Meniul secret” al Prințului William și Kate Middleton pe care îl mănâncă mereu în aeroport. Cum arată preparatele de mii de euro

Ducii de Cambridge sunt serviți de un majordom personal și se bucură de mese bogate, gătite de un bucătar cu o stea Michelin, într-un loc ascuns de pe Aroportul Heathrow.

Miercuri, 10.08.2022, 12:49
Cum sărbătorește Prințul William Ziua Tatălui. Imaginea adorabilă în care e cu zambetul până la urechi, alături de cei trei copiii

Cum sărbătorește Prințul William Ziua Tatălui. Imaginea adorabilă în care e cu zambetul până la urechi, alături de cei trei copiii

Palatul Kensington a publicat o fotografie informală în care Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prinț Louis zâmbesc cu gura până la urechi.

Duminica, 19.06.2022, 12:40
Ce mănâncă familia regală când zboara la clasa întâi. Află ce conține meniul la un zbor de 10.000 lire sterline

Ce mănâncă familia regală când zboara la clasa întâi. Află ce conține meniul la un zbor de 10.000 lire sterline

Membrilor familiei regale britanice le place să își susțină propria țară, fapt pentru care aleg să zboare cu British Airways atunci când trebuie să ajungă la anumite evenimente. Zborurile la clasa întâi pot costa și 10.000 de lire sterline, iar Ducii de Cambridge se delectează cu delicatese la 30.000 de metri altitudine.

Miercuri, 10.11.2021, 13:26
Ziua în care Prințesa Diana a murit. Șirul evenimentelor petrecute în noaptea de 31 august, când "Prințesa Inimilor" s-a stins

Ziua în care Prințesa Diana a murit. Șirul evenimentelor petrecute în noaptea de 31 august, când "Prințesa Inimilor" s-a stins

Prințesa Diana s-a stins fulgerător din viață la 36 de ani, în mânile medicilor care nu au mai putut să o salveze. Cea mai iubită Prințesa a lăsat în urmă un gol imens, dar și zeci de întrebări cu privire la sfârșitul tragic provocat de un năpraznic accident de mașină.

Marti, 31.08.2021, 11:26
Meghan Markle ar putea reveni la Casa Regală alături de Prințul Harry, în două luni. Ce a decis Ducesa de Sussex să facă

Meghan Markle ar putea reveni la Casa Regală alături de Prințul Harry, în două luni. Ce a decis Ducesa de Sussex să facă

Meghan Markle și Prințul Harry vor să vină la Palatul Buckingham în luna septembrie. Cei doi soți își pregătesc revenirea pentru o altă ceremonie în memoria Prințesei Diana. Ce spun surse apropiate despre posibila întâlnire a lui Meghan cu Famila Regală.

Luni, 05.07.2021, 15:27
Cum arată statuia Prințesei Diana. Detaliul pe care l-au observat Prințul Harry și Prințul William când au dezvelit omagiul

Cum arată statuia Prințesei Diana. Detaliul pe care l-au observat Prințul Harry și Prințul William când au dezvelit omagiul

În ziua în care "Prințesa Inimilor" ar fi împlinit 60 de ani, Familia Regală a decis să-i omagieze memoria prin ridicarea unei statui. Prinţii William şi Harry au participat la inaugurarea statuii mamei lor, Prinţesa Diana. Ce detaliu au observat cei doi frați.

Vineri, 02.07.2021, 11:37
Care ar fi fost, de fapt, cauza morții Prințesei Diana. Ce scrie în rapoartele medicilor care au încercat să o țină în viață

Care ar fi fost, de fapt, cauza morții Prințesei Diana. Ce scrie în rapoartele medicilor care au încercat să o țină în viață

În noaptea de 31 august 1997 se punea doliu alături de numele celei mai iubite Prințese a tuturor timpurilor, Diana. Un năpraznic accident de mașină răpea viața celei care devenise cea mai mediatizată figură și cea mai îndrăgită femeie de pe mapamond. La 23 de ani de la trecerea sa în neființă au ieșit la suprafață detalii neștiute despre motivul morții.

Miercuri, 30.06.2021, 17:33
Ce s-a întâmplat cu mașina pe care Prințesa Diana a primit-o cadou de logodnă de la Prințul Charles

Ce s-a întâmplat cu mașina pe care Prințesa Diana a primit-o cadou de logodnă de la Prințul Charles

Prinţesa Diana a primit în urmă cu 40 de ani din partea Prinţului Charles o mașină drept cadou de logodnă. Bolidul a fost mijlocul de transport la râvnitei Prințese mult timp până să se stingă din viața. Ce s-a întâmplat astăzi cu mașina regală primită înainte de căsătorie.

Miercuri, 30.06.2021, 11:25
Meghan Markle a dezvăluit obiceiul neașteptat al lui Archie la doi ani. Gestul care i-a uimit pe Ducesa de Sussex și Prințul Harry

Meghan Markle a dezvăluit obiceiul neașteptat al lui Archie la doi ani. Gestul care i-a uimit pe Ducesa de Sussex și Prințul Harry

Meghan Markle a dezvăluit într-un interviu recent care este noul obicei al micuțului Archie în vârstă de doi ani. Mama sa se declară extrem de mândră și a folosit o exprimare "măreață" prin care descrie activitatea fiului său.

Luni, 21.06.2021, 16:37
Vor fi copiii Prințului Harry și ai lui Meghan Markle Prinț și Prințesă? Ce se întâmplă cu Archie și Lilibet

Vor fi copiii Prințului Harry și ai lui Meghan Markle Prinț și Prințesă? Ce se întâmplă cu Archie și Lilibet

Întrebarea care stă pe buzelele tuturor este dacă Lilibet și Archie, cei doi copiii ai cuplului Harry și Meghan, vor avea sau nu titlu de Prinț și Prințesă. Ce se întâmplă după ce Prințul Charles va accepta tronul.

Duminica, 13.06.2021, 18:13
Harry și Meghan Markle, „detronați” de pe site-ul familiei regale. Unde au fost așezați aceștia

Harry și Meghan Markle, „detronați” de pe site-ul familiei regale. Unde au fost așezați aceștia

Harry și Meghan Markle au fost „detronați” din rang, pe site-ul oficial al familiei regale.

Duminica, 06.06.2021, 16:23
Prințesa Beatrice este însărcinată. Nepoata Reginei Elisabeta va naşte în toamna acestui an

Prințesa Beatrice este însărcinată. Nepoata Reginei Elisabeta va naşte în toamna acestui an

Prinţesa Beatrice, nepoata Reginei Marii Britanii, este însărcinată şi va naşte în toamna acestui an. Cum a reacționat Regina Elisabeta la aflarea veștii.

Miercuri, 19.05.2021, 13:31
De ce folosește Familia Regală telefoane vechi, cu fir. Un expert regal a explicat care este motivul

De ce folosește Familia Regală telefoane vechi, cu fir. Un expert regal a explicat care este motivul

Pentru mulți dintre noi, telefoanele fixe, cu cablu, s-au demodat și au fost înlocuite de telefoane portabile, însă pentru Familia Regală ele au rămas încă unul dintre cele mai folositoare dispozitive. Care este motivul pentru care Regina Elisabeta, Kate Middleton și ceilalți membri folosesc telefoanele cu fir.

Miercuri, 12.05.2021, 13:24
Cum arată acum copiii celor mai frumoase femei din familiile regale din întreaga lume

Cum arată acum copiii celor mai frumoase femei din familiile regale din întreaga lume

Prințesele și reginele din cele mai importante familii regale din lume au copii extraordinar de frumoși, care le seamănă leit.

Vineri, 07.05.2021, 15:08
De ce nu o va ierta niciodată Prințul William pe Meghan Markle. Surse din apropierea familiei au facut dezvaluiri dureroase

De ce nu o va ierta niciodată Prințul William pe Meghan Markle. Surse din apropierea familiei au facut dezvaluiri dureroase

Un senior al Familiei Regale vorbeste despre tensiunile care există între Prințul William, Meghan Markle și Kate Middleton, asta după ce relația celor două doamne a eșuat lamentabil în ciuda încercărilor soției lui William de a se apropia de mama lui Archie.

Joi, 29.04.2021, 15:28
Ce se întâmplă cu rochia de mireasă a Prințesei Diana la aproximativ 24 de ani de la moarte. Harry şi William și-au dat acordul

Ce se întâmplă cu rochia de mireasă a Prințesei Diana la aproximativ 24 de ani de la moarte. Harry şi William și-au dat acordul

Prințesa Diana s-a stins fulgerător din viață la 31 de ani, în urma unui accident crunt din 1997. Viața ei a fost un carusel de emoții, iar unul dintre cele mai importante momente a fost căsătoria. Acum, la aproape 24 de ani de la trecerea sa în neființă, rochia sa de mireasă va fi expusă la Palatul Kensington.

Marti, 27.04.2021, 13:09
Ce moștenire i-a lăsat Prințul Philip nepoatei lui favorite. Lady Louise Windsor era foarte apropiată de bunicul ei

Ce moștenire i-a lăsat Prințul Philip nepoatei lui favorite. Lady Louise Windsor era foarte apropiată de bunicul ei

Lady Louise Windsor, nepoata Prințului Philip, însemna extrem de mult pentru bunicul său și avea o relație specială cu el, lucru pentru care a moștenit o parte din averea sa.

Joi, 22.04.2021, 17:04
Primul lucru pe care l-a făcut Prințul Harry după înmormântarea bunicului său, Prințul Philip

Primul lucru pe care l-a făcut Prințul Harry după înmormântarea bunicului său, Prințul Philip

După înmormântarea Prințului Philip, Harry nu a stat prea mult timp în compania familiei sale și s-a retras imediat la Reședința Familie Regale din Frogmore. Tatăl său avea, însă, în plan altceva.

Duminica, 18.04.2021, 14:39
Meghan Markle i-a lăsat Prințului Philip o amintitre la mormânt. Ce a insistat soția Prințului Harry să fie lăsat lângă coroană

Meghan Markle i-a lăsat Prințului Philip o amintitre la mormânt. Ce a insistat soția Prințului Harry să fie lăsat lângă coroană

Meghan Markle nu a putut participa la înmormântarea Prințului Philip. Fosta actriţă rămasă în Statele Unite a urmărit înmormântarea online, a făcut un „aranjament privat” pentru a-l omagia pe Ducele de Edinburgh și a insistat să trimită o amintitre. Ce a i-a lăsat pe ultimul drum Ducelui de Edinburgh.

Duminica, 18.04.2021, 11:10
Cine moștenește titlul nobiliar al Prințului Philip. El este Ducele de Edinburgh

Cine moștenește titlul nobiliar al Prințului Philip. El este Ducele de Edinburgh

În ultimii ani, s-a dezbătut care dintre fiii Prințului Philip ar trebui să moștenească titlul său de duce de Edinburgh după moartea sa.

Marti, 13.04.2021, 08:51
Cum arăta prințul Philip în primii ani de viață. Imagini de colecție din copilăria și adolescența soțului Reginei Elisabeta a II-a

Cum arăta prințul Philip în primii ani de viață. Imagini de colecție din copilăria și adolescența soțului Reginei Elisabeta a II-a

Prințul Philip, cel mai longeviv prinț consort din istoria Marii Britanii, s-a stins din viață pe 9 aprilie, la vârsa de 99 de ani. În spațiul public au apărut fotografii care elogiază imaginea impecabilă a soțului Reginei Elisabeta a II-a, dar mai ales imagini din proaspăta tinerețe. Cum arăta înainte.

Luni, 12.04.2021, 13:43
Care au fost ultimele dorințe ale Prințului Philip. Ce l-a rugat pe Charles să facă cu puțin timp înainte să moară

Care au fost ultimele dorințe ale Prințului Philip. Ce l-a rugat pe Charles să facă cu puțin timp înainte să moară

Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, a purtat o conversație emoționantă cu Charles, cu doar câteva zile înainte să se stingă din viață.

Luni, 12.04.2021, 13:02
Colecție de imagini impresionante din copilăria familiei Regale, din Mare Britanie. Puțini au avut ocazia să-i vadă așa

Colecție de imagini impresionante din copilăria familiei Regale, din Mare Britanie. Puțini au avut ocazia să-i vadă așa

Familia Regală din Marea Britanie este extrem de numeroasă și are o istorie impresionantă. Mulți știu cum arată toți membrii familiei în prezent, dar puțini au avut ocazia să-i vadă în copilărie. Colecție de imagini cu prinții, prințesele și regina.

Duminica, 28.03.2021, 16:36
Reacția Reginei Elisabeta la acuzațiile aduse de Prințul Harry și Meghan. Ce au dezvăluit apropiații Casei Regale

Reacția Reginei Elisabeta la acuzațiile aduse de Prințul Harry și Meghan. Ce au dezvăluit apropiații Casei Regale

După interviul controversat al Prințului Harry și al lui Meghan Markle, apropiații Casei Regale au dezvăluit cum a reacționat Regina la acuzațiile de rasism.

Vineri, 19.03.2021, 19:32
Ce sumă a moștenit Prințul Harry de la mama sa, de fapt. Averea extraordinară lăsată de Diana fiului mic

Ce sumă a moștenit Prințul Harry de la mama sa, de fapt. Averea extraordinară lăsată de Diana fiului mic

Se pare că Diana, numită și Prințesa Inimilor, a lăsat o avere impresionantă moștenire fiului ei mic, Prințul Harry, ce a vorbit despre cum acest gest l-a ajutat să se mute în Statele Unite ale Americii alături de soția sa, Meghan Markle, și fiul lor, Archie.

Joi, 11.03.2021, 15:53
Cum arată cele mai scumpe rochii de mireasa care au putut fi îmbrăcate vreodată. Cine a purtat, la propriu, aur și diamante

Cum arată cele mai scumpe rochii de mireasa care au putut fi îmbrăcate vreodată. Cine a purtat, la propriu, aur și diamante

Nunțile din familiile regale au fost mereu motiv de sărbătoare în lumea întreagă. Un eveniment de o asemenea grandoare presupune însă şi o rochie de mireasă atent aleasă.

Vineri, 29.01.2021, 16:41
Toți o știu pe Diana, Prințesa Inimilor, dar puțini i-au văzut nepoatele superbe. Cum arată Amelia și Eliza Spencer la 28 de ani

Toți o știu pe Diana, Prințesa Inimilor, dar puțini i-au văzut nepoatele superbe. Cum arată Amelia și Eliza Spencer la 28 de ani

Diana a fost una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute membre ale casei regale din Marea Britanie, însă puțini știu cum arată acum nepoatele sale, Amelia și Eliza Spencer.

Marti, 26.01.2021, 15:59
Familia Regală a României, Crăciun cu fast la un renumit castel din țară. Imagini de la adunarea maiestuasă

Familia Regală a României, Crăciun cu fast la un renumit castel din țară. Imagini de la adunarea maiestuasă

E atmosferă de sărbătoare la Castelul Regal de la Săvârşin, acolo unde familia regală petrece Crăciunul și Anul Nou. Din cauza pandemiei, totul se desfăşoară în cadru restrâns. Colindătorii nu vor mai fi primiţi, anul acesta. Pregătirile au fost, însă, ca la carte.

Sambata, 26.12.2020, 23:45
Detalii surprinzătoare despre membrii Familiei Regale britanice. De ce nu au voie să dea autografe

Detalii surprinzătoare despre membrii Familiei Regale britanice. De ce nu au voie să dea autografe

Detalii surprinzătoare despre membrii Familiei Regale britanice. De ce nu au voie să dea autografe

Luni, 14.12.2020, 18:03
Poze extrem de rare cu Familia Regala în lacrimi. Ipostazele în care Kate Middleton sau Prințesa Diana nu au vrut să fie surprinse

Poze extrem de rare cu Familia Regala în lacrimi. Ipostazele în care Kate Middleton sau Prințesa Diana nu au vrut să fie surprinse

Membrii familiei regale britanice sunt recunoscuți pentru faptul că sunt mereu prezentabili, respect regulile și nu se abat de la politicile casei regale.

Luni, 14.12.2020, 14:58
Toți o știu pe Diana, Prințesa Inimilor, dar puțini au văzut-o vreodată pe sora ei. Cum arată Sarah și ce secret ascunde

Toți o știu pe Diana, Prințesa Inimilor, dar puțini au văzut-o vreodată pe sora ei. Cum arată Sarah și ce secret ascunde

Diana a fost una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute membre ale casei regale din Marea Britanie, însă puțini știu adevărul despre sora sa, Sarah.

Joi, 03.12.2020, 13:02
De ce nu își folosesc membrii familiei regale numele adevărate

De ce nu își folosesc membrii familiei regale numele adevărate

Te-ai întrebat vreodată de ce membrii familiei regale din Marea Britanie nu își folosesc numele întreg? Mulți nu știu care e numele real al lui Kate Middleton sau care e primul nume al lui Meghan Markle.

Vineri, 20.11.2020, 15:49
Cel mai luxos avion din lume a fost la vânzare de familia regală din Qatar

Cel mai luxos avion din lume a fost la vânzare de familia regală din Qatar

Distanţarea a fost dusă la un alt nivel de unul dintre bogaţii lumii. Poate cel mai luxos avion construit vreodată a fost scos la vânzare de familia regală din Qatar. Bijuteria aeronautică are mai multe zone de relaxare, săli de conferinţe, un...

Luni, 13.07.2020, 20:03
Star News. Familia Regală a Marii Britanii, afectată de coronavirus

Star News. Familia Regală a Marii Britanii, afectată de coronavirus

Chiar şi atunci când eşti fiu de prinţ, poţi fi afectat de duşmanul numarul 1 al omenirii: coronavirus. Ei bine, în Europa, se pare că situaţia scapă de sub control, iar membrii familiei britanice sunt în acest moment în alertă, după ce...

Joi, 27.02.2020, 15:45
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, se retrag oficial din rolurile din familia regală

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, se retrag oficial din rolurile din familia regală

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, renunţă de bună voie la cuvântul "Royal" din brandul sub care doreau să fie cunoscuţi, Sussex Royal. Presa britanică a scris de mai multe zile că regina Elisabeta a Doua nu era de acord ca ei să...

Sambata, 22.02.2020, 09:20
Prințesa Diana ar plânge dacă ar vedea ce se întâmplă cu băieții ei! Prințul William nu mai vrea să audă de Harry: „Nu se mai poate”

Prințesa Diana ar plânge dacă ar vedea ce se întâmplă cu băieții ei! Prințul William nu mai vrea să audă de Harry: „Nu se mai poate”

Prințul William este devastat. Ruptura dintre el și prințul Harry este definitivă.

Duminica, 12.01.2020, 13:51

Madame Tussauds - Figurile din ceară ale prinţului Harry şi soţiei lui, separate de cele ale membrilor familiei regale

Figurile din ceară ale prinţului Harry şi soţiei lui, Maghan Markle, au fost înlăturate de lângă cele ale membrilor familiei regale la muzeul Madame Tussauds din Londra, scrie BBC.

Vineri, 10.01.2020, 09:00
La câți bani renunță Prințul Harry pentru Megham Markle. Cum o să se întrețină Ducii de Sussex în Canada

La câți bani renunță Prințul Harry pentru Megham Markle. Cum o să se întrețină Ducii de Sussex în Canada

Prințul Harry și Maghan Markle au renunțat oficial la familia regală. Practic, aceștia renunță la îndatoririle față de poporul britanic și la o avere de milioane de lire sterline. Ducii de Sussex au decis să se mute în Canada.

Joi, 09.01.2020, 15:17
Regina Elizabeth II, dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală

Regina Elizabeth II, dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală

Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.

Joi, 09.01.2020, 08:22
Vestea începutului de an! Meghan Markle și Prințul Harry renunță la averea familiei regale si se mută în America

Vestea începutului de an! Meghan Markle și Prințul Harry renunță la averea familiei regale si se mută în America

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au anunţat miercuri că intenţionează să facă un pas în spate din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice şi să devină independenţi financiar, urmând să-şi petreacă o parte din timp în America de Nord.

Miercuri, 08.01.2020, 21:52
Prințul Harry și Meghan încalcă din nou protocolul regal! Acești vor petrece sărbătorile de iarnă departe de Familia Regală

Prințul Harry și Meghan încalcă din nou protocolul regal! Acești vor petrece sărbătorile de iarnă departe de Familia Regală

Lumea deja s-a obișnuit cu „rebeliunea” ducilor de Sussex, astfel că încălcarea protocolului regal nu mai este o noutate. În acest an, cei doi, împreună cu fiul lor Archie, vor petrece Crăciunul în Los Angeles alături de mama Ducesei, Doria Ragland. Vestea chiar a fost confirmată de Palatul Regal.

Joi, 21.11.2019, 14:59
Harry și Meghan, ducele și ducesa de Sussex,  vor lua o pauză de la îndatoririle regale și se vor axa pe viața de familie

Harry și Meghan, ducele și ducesa de Sussex, vor lua o pauză de la îndatoririle regale și se vor axa pe viața de familie

Harry și Meghan, ducele și ducesa de Sussex, vor face o pauză de la îndatoririle regale până la sfârșitul anului, împărțindu-și timpul între SUA și Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă regală.

Luni, 21.10.2019, 09:10

Ultimele știri

x