Cât timp vor rămâne acasă părinții, alături de copii. Ce s-ar putea întâmpla după 15 mai
Părinții ar putea rămâne acasă până la redeschiderea școlilor, deci și după data de 15 mai, dacă un proiect legislativ în acest sens va fi adoptat.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 28 Aprilie 2020, 14:30 | Actualizat: Marti, 28 Aprilie 2020, 14:31Mai exact, PSD vrea să adopte în Parlament un proiect prin care părinții să poată sta acasă, cu copilul, până la redeschiderea școlilor.
Social-democraţii critică Guvernul Orban
Într-un mesaj publicate pe Facebook, social-democraţii critică Guvernul Orban şi cer măsuri concrete care să vină în sprijinul părinţilor.
„Interesat doar de sondaje de opinie, Guvernul PNL a uitat - din nou! - de românii care au copii şi care nu au în grija cui să îi lase. Nu a luat în calcul niciun moment faptul că odată cu ridicarea stării de urgenţă, pe 15 mai, nu mai pot fi acordate compensaţii părinţilor care rămân acasă pentru a avea grijă de copiii minori.
After-school-ul sau grădiniţa nu mai sunt soluţii în acest an. Pentru că unităţile de învăţământ rămân închise! Să fie lăsaţi în grija bunicilor, nici gând, pentru că riscul să îi infecteze este prea mare. Ce vor face aceşti părinţi în continuare? Este clar pentru toată lumea, mai puţin pentru Guvernul Orban, că este nevoie ACUM de măsuri în sprijinul părinţilor! Este nevoie de predictibilitate, nu de măsuri luate doar din considerente electorale!”, au scris social-democraţii, pe Facebook.
În România, școlile rămân închise până în toamnă, când va începe noul an școlar. Singurii elevi care se întorc în sălile de clasă sunt cei din anii terminali, din clasele a VIII-a și a XII-a. Aceștia vor reveni în bănci între 2 și 12 iunie, timp de două săptămâni, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale, după cum a anunțat, luni, președintele Klaus Iohannis. Mai multe detalii, aici.
Aflați bilanțul oficial actualizat al cazurilor de coronavirus din România, precum și al deceselor cauzate de COVID-19, aici!