„Curba morții” din Bacău, sfințită de un preot. Locul este cunoscut pentru accidentele rutiere grave: "Izbăvește-i de moarte”
„Curba morții” din Bacău este cunoscută pentru tragediile rutiere din această zonă. Un preot a sfințit porțiunea de drum în care se întâmplă frecvent accidente grave cu speranța că nu vor mai avea loc altele.
Publicat: Joi, 03 Februarie 2022, 15:01 | Actualizat: Joi, 03 Februarie 2022, 15:21„Curba morții” se află la ieșirea din Onești spre Bacău și este un loc extrem de periculos pentru șoferi. În ultimul accident din zonă, o femeie de 60 de ani și-a pierdut viața după ce o șoferiță a intrat pe contrasens și a lovit mașina care circula regulamentar.
Pe aceeași temăPentru că este considerat un loc primejdios, preotul din satul Brătila de Jos a luat decizia de a sfinți curba cu speranța că nu vor mai exista alte victime în viitorul apropiat.
Parohia Brătila de Jos a făcut anunțul cu privire la sfințirea porțiunii de drum
"Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit " CURBA MORȚII" și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident", a anunțat pe Facebook Parohia Brătila de Jos.
Iată imagini cu preotul care sfințește „curba morții” din Bacău AICI pe observatornews.ro.
Pe aceeași temă