Incident macabru la Brăila, după ce o biserică a luat foc. Sicriul unei persoane decedate și masa pe care se afla s-au făcut scrum
O lumânare lăsată aprinsă a produs clipe de panică într-o biserică din Brăila, în care se afla sicriul unei persoane decedate. Au ars coșgiucul din lemn al defunctului, partea membrelor inferioare, masa pe care se afla şi covorul parţial.
Publicat: Luni, 03 August 2020, 09:26 | Actualizat: Luni, 03 August 2020, 09:43Un incendiu a izbucnit, duminică seara, într-o biserică din Cimitirul "Sfântul Constantin" din municipiul Brăila, arzând sicriul unei persoane decedate, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU, Ştefan Stoian.
Incendiul a fost anunţat prin apel la 112, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii reuşind localizarea şi lichidarea focului.
"În incendiul de la biserica din cimitir au ars sicriul decedatului, partea membrelor inferioare ale defunctului, masa şi covorul parţial. Cauza probabilă este o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, potrivit Agerpres.