Nelu Tătaru a povestit cum a scăpat de infectarea cu coronavirus: "Nebulizări, băi de dezinfectare în fiecare seară, când veneam din teritoriu"
Nelu Tătaru a povestit cum a reușit să nu contacteze virusul Covid-19, dat fiind faptul că a merg în toate focarele de infecție cu coronavirus din România. Ministrul Sănătății a povestit ce proceduri a urmat în fiecare seară, când se întorcea din vizitele de lucru: dezinfectări, nebulizări, băi și izolare într-o cameră.
Publicat: Vineri, 05 Iunie 2020, 12:15 | Actualizat: Vineri, 05 Iunie 2020, 12:41- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Încă de la începutul epidemiei de coronavirus în România, Nelu Tătaru a vizitat principalele focare de infecție cu Sars-CoV-2, îndeosebi în județul Suceava, acolo unde și în prezent sunt înregistrate cele mai multe persoane infectate.
Pe lângă măsurile de precauție, purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței, Ministrul Sănătății a povestit la Digi 24 că seară de seară au existat dezinfectări, nebulizări și băi.
"În fiecare seară, la fiecare întoarcere a mea din teritoriu, urmam anumite proceduri, nebulizări, dezinfectări, băi. Poate lumea nu știe sau nu își închipuie ce înseamnă să faci în fiecare seară acest lucru, acasă, unde stăteam în izolare.
Veneau echipe care dezinfectau, mă dezbrăcam, puneam toate hainele într-o cameră goală, începea nebulizarea, eram dezinfectat inclusiv eu, făceam baia, urma o oră sau două, că nu era etanșeitate, în care respirai un aer în care seară de seară te gândeai ce faci a doua zi, dar nu te gândeai la expunere decât prin precauțiile pe care le luai. Și asta se întâmpla în fiecare seară, pentru că plecam în fiecare zi", a povestit ministrul Nelu Tătaru.