Antena

(P) [eJobs index salarial] 3.500 de lei este salariul mediu net al celor care lucrează în transport și distribuție

Două treimi din angajați câștigă însă maximum 4.000 de lei net, pe lună. Un curier are, în medie, un salariu de 2.800 de lei, un dispecer auto 4.000 de lei, iar un șofer 2.700 de lei.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 30 Ianuarie 2023, 11:02 | Actualizat: Luni, 30 Ianuarie 2023, 11:03
(P) [eJobs index salarial] 3.500 de lei este salariul mediu net al celor care lucrează în transport și distribuție
eJobs

București, 30 ianuarie 2023: Peste 2.600 de joburi în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum pe eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări – peste 60.000 înregistrate doar în luna ianuarie. Cele mai multe dintre aceste joburi se adresează candidaților entry level și fără experiență, urmați de cei mid level (care au între doi și cinci ani de experiență în domeniu). Mult mai puțin sunt căutați, la acest început de an, seniorii și managerii.

„Asta se întâmplă pentru că vorbim despre un domeniu cu fluctuație mare de personal pe aceste segmente – entry și mid level. În plus, volumele de business ale angajatorilor din sector au crescut considerabil în ultimii doi ani, astfel încât și de aici a venit nevoia unor extinderi firești ale echipelor. Spre exemplu, numai pentru curieri, unul dintre cele mai căutate profile de candidați din transport și distribuție, avem în acest moment peste 700 de joburi deschise în platformă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în transport și distribuție este de 3.500 de lei pe lună. Un promoter câștigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei. Șoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte orașe sau în afara țării

„În ceea ce-i privește pe șoferi, plaja salarială este foarte largă și depinde de program, de timpul de autovehicul condus și, desigur, de distanțele pe care trebuie să le parcurgă. Astfel, salariul unui șofer de camion urcă la o medie de aproape 3.800 de lei pe lună, iar cel a unui șofer de tir pe curse internaționale poate depăși 13.000 – 14.000 de lei”, completează Roxana Drăghici.

Deși media salarială din acest domeniu este de 3.500 de lei și mai mult de jumătate dintre pozițiile deschise vizează candidați entry level, pentru joburile de specialiști sau manageri, salariile oferite pot ajunge să depășească media generală pieței pentru poziții similare. Astfel, au fost introduse și salarii de 20.000 de lei pentru funcția de director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ.

În ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 61.000 de aplicări pentru locurile de muncă din transport & distribuție. 90% dintre aplicări sunt pentru joburile din țară și 5,3% pentru cele din străinătate. Pentru locurile de muncă entry level, diferența de salarizare dintre România și țări din vestul Europei poate fi și de 1 la 5. 4,7% din aplicări sunt pentru joburile remote.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din transport și distribuție sunt pentru:

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din transport & distribuție sunt:

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din transport & distribuție sunt:

Recomandari A1

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 33.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Persoană de contact:

Ana Călugăru

Head of Communications, eJobs România

T: 0729 699 437

M: ana.calugaru@ejobsgroup.ro

Whatsapp LinkedIn
ejobs ejobs index salarial salariu mediu net salario
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Videoclipul zilei
Citește și
(P) Sondaj eJobs și Skillab: 60% dintre angajați vor să facă reconversie profesională în următorul an
eJobs: 20.000 de locuri de muncă la stat au fost scoase în piață de la începutul anului. Angajările...
(P) Piața muncii, după primul trimestru: aproape 100.000 de joburi, 2,7 milioane de aplicări și peste...
(P) Sondaj eJobs: 6 din 10 angajatori au bugetat majorări salariale pentru 2023. Mulți vor oferi un plus...
Video recomandate
Video
Citește și