Paște 2022. Programul slujbei de Înviere la Patriarhie
Patriarhia româna a comunicat programul slujbei de Înviere din anul 2022 de Paște. Iată cum va arăta programul în seara de Înviere la Patriarhie.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 19 Aprilie 2022, 11:12 | Actualizat: Marti, 19 Aprilie 2022, 15:32Credincioșii au aflat cum va arăta programul de Înviere la Patriarhie în anul 2022. Reprezentanții bisericii ortodoxe au oferit detalii cu privire la organizarea serii de sâmbătă spre duminică.
Programul slujbei de Înviere la Patriarhie în anul 2022
Învierea Domnului – Sfintele Paști, 24 Aprilie 2022:
- La ora 00:00 oferirea Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor, preoților și diaconilor în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale. Episcopii vicari, preoții și diaconii vor împărți Sfânta Lumină trecând printre credincioși, pe culoarele special amenajate.
- Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
- Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere) va fi oficiată la ora 12:00, în interiorul Catedralei Patriarhale.
Cum va arăta programul în ziua de Sâmbătă, 23 aprilie la Catedrala Patriarhală
Sfânta și Marea Sâmbătă, 23 aprilie 2022:
- Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
- În intervalul orar 13:00 – 19:00 Catedrala Patriarhală va fi închisă.
- Primirea Sfintei Lumini în interiorul Catedralei Patriarhale după programul care va fi anunţat.
Prognoză meteo de Paște 2022. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere
Iată că în perioada următoare se anunță temperaturi mult mai bune, ploile ar înceta, iar vremea se va mai încălzi, așa cum anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Pe aceeași temăFlorinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie a dezvăluit faptul că vremea de Paște 2022 va fi una bună, însă precipitațiilee și vântul ar putea exista, în special în zona montană.
„Eu zic că în general veștile sunt bune, vom scăpa de temperaturile joase. Vom simți creșterea gradelor abia de poimâine. Valorile termice în sudul țării vor depăși valorile normale ale acestei perioade. Sperăm în Sud că vor fi 24-26 de grade. Pe litoral să nu uităm că se simte influența mării, vor fi sub 20 de grade. Precipitațiile nu vor lipsi în aceste zile.
Vor fi destul de slabe, spre weekend vor avea caracter de averse. Ninsoarea ar putea fi periculoasă. În seara de înviere există speranță să nu plouă, ci ar putea fi mai liniștit. Se mențin condiții de stabilitate. Se anunță o nopate liniștită. Per total vom mai vorbi de 1 mai, ar putea fi și ea o zi rece”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).