Percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe într-un dosar de înşelăciune, spălare de bani, fals şi uz de fals, cu un prejudiciu de 1,2 milioane de lei
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fac miercuri dimineaţă 14 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Olt şi Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune, spălare de bani, fals şi uz de fals, şase persoane urmând să fie duse la audieri.
Publicat: Miercuri, 15 Iulie 2020, 09:17 | Actualizat: Miercuri, 15 Iulie 2020, 10:00- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
”În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 14 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Olt şi Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune, spălare de bani, fals şi uz de fals. 6 mandate de aducere vor fi puse în aplicare”, anunţă IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada august – octombrie 2019, mai multe persoane ar fi indus în eroare comercianţi din spaţiul intracomunitar, prin plasarea de comenzi şi ridicarea de mărfuri în numele unei alte societăţi a cărei identitate ar fi fost clonată.
În scopul asigurării credibilităţii informaţiilor, în vederea stabilirii relaţiei comerciale, persoanele bănuite ar fi falsificat documente şi ar fi creat domenii web. Ulterior, mărfurile ar fi fost comercializate prin intermediul unor societăţi special create în acest sens.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.200.000 de lei.
Percheziţiile au ca obiect identificarea de documente financiar-contabile, înscrisuri şi mijloace folosite în activitatea infracţională.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţie Operaţiuni Speciale, precum şi al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.
La activităţi participă poliţişti din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
Sursa : news.ro