Antena

Primăria Craiova pune la dispoziţia autorităţilor Sala Polivalentă pentru a fi transformată, la nevoie, într-un spital de campanie

Primăria Craiova a anunţat că pune la dispoziţia autorităţilor care gestionează epidemia de coronavirus Sala Polivalentă care poate fi transformată, la nevoie, într-un spital de campanie.

Publicat: Joi, 09 Aprilie 2020, 10:29 | Actualizat: Joi, 09 Aprilie 2020, 11:25

Primăria Craiova a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că Sala Polivalentă are o suprafaţă desfăşurată totală de peste 12.000 metri pătraţi, cu 2.000 de metri pătraţi doar suprafaţa terenului din interior şi oferă toate condiţiile necesare pentru amenajarea unui spaţiu suplimentar pentru tratarea bolnavilor de coronavirus.

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a transmis că a decis să pună la dispoziţia autorităţilor responsabile în coordonarea epidemiei de coronavirus Sala Polivalentă, pentru a fi cât mai bine pregătiţi în faţa oricărui scenariu.

“Deşi ne-am luat toate măsurile pentru a face faţă cazurilor de Covid-19 şi am asigurat, deja, un număr de peste 600 de paturi în spitalele Victor Babeş şi Filantropia din subordinea Primăriei, niciun efort nu este de prisos când vine vorba de sănătatea şi siguranţa craiovenilor. Pentru a fi cât mai pregătiţi în faţa oricărui scenariu, am decis să punem la dispoziţia autorităţilor responsabile în coordonarea epidemiei de coronavirus cel mai potrivit spaţiu din administrarea Primăriei, pentru a putea fi transformat într-un spital de campanie”, a afirmat Mihail Genoiu.

El a precizat că a fost aleasă Sala Polivalentă datorită poziţiei şi construcţiei în sine, care oferă un grad ridicat de mobilitate atât pentru maşini, cât şi pentru cadrele medicale şi pacienţi.

“De asemenea, punem la dispoziţie tot ce presupune această structură, de la căi de acces, grupuri sanitare, ventilaţie, surse de energie electrică şi climatizare, până la personal de pază şi întreţinere. Sala Polivalentă a fost deja dezinfectată, iar această acţiune poate fi reluată imediat ce va deveni unitate medicală operaţională din punct de vedere medical”, a precizat edilul.

El a făcut un apel la autorităţi să ia în considerare utilizarea Sălii Polivalente ca spital de campanie.

“Fac apel la autorităţile statului responsabile de gestionarea, din punct de vedere medical, a acestei crize, să ia în considerare dotarea corespunzătoare a acestei clădiri şi tot ce presupune utilizarea ei ca un spital, pentru a preîntâmpina un posibil scenariu de înrăutăţire a situaţiei din unităţile spitaliceşti de pe teritoriul Craiovei. Municipalitatea îşi manifestă toată disponibilitatea pentru a ajuta, cu condiţia ca factorii responsabili de la nivel naţional să se implice în asigurarea echipamentelor medicale necesare şi a personalului calificat”, a mai declarat Mihail Genoiu.

Primăria Craiova a mai transmis că a luat din timp toate măsurile pentru a preveni răspândirea coronavirusului , menţionând că dovada că acestea au fost eficiente este că acolo au fost raportate cele mai puţine cazuri din ţară de pacienţi depistaţi cu coronavirus.

Astfel, Primăria a mai transmis că locurile de joacă, parcurile, foişoarele, şcolile şi grădiniţele sau instituţiile publice şi mijloacele de transport în comun, pieţele şi târgurile au fost dezinfectate încă de la apariţia primelor cazuri, iar oamenilor li s-a restricţionat accesul chiar înainte de a fi emise ordonanţele militare.

Sursa citată mai precizează că administraţia locală a alocat din bugetul local, până acum, unităţilor medicale din subordine, şase milioane de lei în lupta împotriva coronavirusului.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
primăria craiova pune la dispozitie autoritati sala polivalenta transformata spital de campanie coronavirus romania covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Descoperă acțiunea, suspansul și drama din serialul Hidden Assets. Sezoanele 1 & 2 sunt disponibile în AntenaPLAY!
Stirile zilei Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Videoclipul zilei
Citește și
Primăria Craiova suspendă toate activităţile culturale ale instituţiilor din subordine până în 22...
Video recomandate
Video
Citește și
Horoscopul săptămânii 6 ianuarie – 12 ianuarie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine.ro
Mesajul de dragoste pe care Cemre Baysel i l-a transmis partenerului ei Aytaç Şaşmaz. Cum au reacționat fanii Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Profesorul universitar care l-a criticat pe David Popovici pentru că și-a cumpărat o mașină de lux: „Consider... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cel mai PROST ÎMBRĂCATE vedete la Golden Globes 2025! Cine a dezamăgit anul acesta cu ținutele purtate la eveniment Elle
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de gulaș. Cum să gătești acasă preparatul tradițional maghiar HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
A fost descoperit fortul care proteja Egiptul Antic împotriva misterioșilor „oameni ai mării”. Ce vechime... useit
Horoscopul zilei de 7 ianuarie 2025. Peștii își găsesc sufletul pereche. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Trump trasează reguli noi pentru războiul din Ucraina Jurnalul
Ianuarie deschide Portalul Schimbării: Cum să atragi fericirea în viața ta. Cele 10 legi după care să... Kudika
Când, unde și cum vei recicla hainele din ianuarie 2025. Este obligatoriu pentru toată lumea Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Obiceiul străvechi pe care îl respectă localnicii unui sat din Mureş de Bobotează. Ce aliment e complet interzis... Observator
Vânătăile pe picioare: cum se formează și de ce apar fără să te lovești MediCOOL
Făina neagră vs. făina albă. Când și la ce se folosește fiecare tip HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Astmul indus de frig: ce măsuri să iei pentru copiii sensibili DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
De ce uiți lucruri la care tocmai te gândeai. Experții au dezvăluit motivul real UseIT
Rețetă de tamales. Cum să te bucuri acasă de celebrul preparat mexican Hello Taste