Primele măsuri care se vor lua, în țară, imediat după 15 mai. Adio nunți mari și stadioane pline! Ce se întâmplă cu amenzile și declarația pe propria răspundere
Românilor le este recomandat să poarte în continuare să poarte mască sau să-și protejeze nasul și gura cu ceva. Totodată, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că după data calendaristică de 15 mai 2020, se vor impune și alte restricții de care românii vor trebui să țină cont.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 09 Mai 2020, 11:11 | Actualizat: Sambata, 09 Mai 2020, 11:13Măsurile ce vor deveni aplicabile odată cu 15 mai ar putea fi publicate complet în acest sfârșit de săptămână, pentru a putea fi consultate de către cetățeni.
După15 mai, nu vor putea fi făcute nici nunți cu 200 de persoane. Nici nu vor fi organizate competiții pe stadion, pentru că „Ajungem de unde am pornit și e păcat de munca cetățenilor și nu-și dorește nimeni așa ceva”, după cum a mai indicat șeful Ministerului Afacerilor Interne.
Tot după 15 mai există foarte mari șanse ca starea de carantină să fie ridicată atât pentru Suceava, cât și la Țăndărei, până la final de lună. Vor fi date, în continuare, amenzi, chiar dacă aceste sancțiuni au fost declarate neconstituționale de către CCR.
“Încă nu s-a decis final dacă dispar declarațiile pe propria răspundere şi în ce condiţii. Se va putea părăsi localitatea în anumite condiţii, care vor fi precizate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Încă discutăm dacă va mai fi nevoie de declaraţia pe proprie răspundere”, a anunțat ministrul de Interne.
„Măsurile vor avea şi sancţiuni, în baza legilor care sancţionează nerespectarea măsurilor introduse de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Cei care protejează sănătatea oamenilor nu mai au instrumente coercitive”, a mai spus ministrul Vela.
„Operatorii economici, în general, de exemplu cei care vor avea peste 50 de angajaţi vor fi obligaţi ca să-şi decaleze activitatea, programul astfel încât să fie o presiune cât mai mică pe transportul public în comun. Ca să dau un exemplu, dacă aveţi 60 de angajaţi, 20 să înceapă programul la 7, 20 la 8 şi 20 la 9 dimineaţa, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe transportul public în comun cu două treimi.
În altă ordine de idei, vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale, astfel încât să poată verfiica temperatura corpului angajaţilor sau cumpărătorilor la magazine, saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu tot ceea ce ţine de dezinfecţie, de curăţenie, de programarea clienţilor, toate condiţiile pe care noi le-am anunţat încă de acum câteva zile”, a transmis ministrul Marcel Vela, potrivit știripesurse.ro.