Primul spital din România care va face teste de imunitate la COVID-19: ”Vom avea o imagine mai clară privind răspândirea coronavirusului!”
România mai face un pas în lupta cu noul coronavirus, întrucât începând de vineri, 15 mai, vor fi efectuate teste pentru depistarea nivelului de anticorpi SARS-Cov-2 din sânge, care sunt cunoscuți anticorpi IgG, care arată dacă o persoană de la care a fost recoltată o probă de sânge a avut sau nu coronavirus, precum şi care este nivelul de imunitate dobândit, relatează Bihoreanul.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 14 Mai 2020, 09:29 | Actualizat: Joi, 14 Mai 2020, 09:30Primul spital din România în care se vor face astfel de teste este Spitalul Județean din Oradea. Acestea sunt diferite față de cele pentru depistarea COVID-19 cu analizatorul de tip Real Time PCR.
”În condiţiile în care în întreaga lume se intensifică programele de testare pentru a oferi o imagine mai clară privind răspândirea coronavirusului, dar şi imunizarea, o comisie multidisciplinară din cadrul spitalului a decis să adoptăm şi testarea nivelului de anticorpi SARS-Cov-2 din sânge”, a declarat Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean şi coordonatorul spitalelor din Bihor cu subordonare locală pe perioada stării de urgenţă provocate de criza sanitară.
Potrivit acestuia, spitalul a achiziționat 1.500 de teste pentru depistarea nivelului de anticorpi SARS-Cov-2 din sânge, urmând ca testările să fie făcute din data de 15 mai.
”Prezenţa anticorpilor SARS-Cov-2 sau IgG indică dacă o persoană asimptomatică a avut Covid-19 şi a dezvoltat anticorpi, dar şi în ce grad, ajutând astfel la identificarea persoanelor care au fost expuse la coronavirus şi au dezvoltat un răspuns imun”, a mai spus dr. Carp. Practic, începând de vineri, oricine va putea fi testat la Spitalul Județean, la cerere. Deocamdată nu a fost stabilit costul acestui test, detalii suplimentare urmând să fie făcute publice în zilele următoare.
Categoriile de persoane cărora le sunt recomandate astfel de teste
Efectuarea acestor teste poate fi utilă pe termen lung, pentru persoanele care vor avea nevoie să călătorească, inclusiv în străinătate, mai ales că la nivelul Uniunii Europene se discută despre un aşa-numit paşaport epidemiologic. De asemenea, astfel de teste sunt recomandate și celor care au fost în contact cu bolnavi confirmaţi cu Covid, care vor avea nevoie de spitalizare pentru alte afecţiuni decât cele considerate urgente, dar şi la solicitarea companiilor interesate să aibă certitudinea că angajaţii lor au o stare de sănătate bună şi nu reprezintă un pericol.