Raed Arafat, reacție după ce oamenii au ieșit la grătare: "Virusul nu se vede, nu se simte și nu are gust ca să-l evitați"
Secretarul de stat Raed Arafat a reacţionat sâmbătă, după ce oamenii au ieşit în număr mare la plimbare în parcuri sau la grătar, în împrejurimile Bucureştiului, în pofida recomandărilor făcute în contextul pandemiei de coronavirus, precizând că rămânerea acasă este extrem de importantă, iar virusul poate fi evitat numai prin izolare şi distanţare socială.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 21 Martie 2020, 16:35 | Actualizat: Sambata, 21 Martie 2020, 16:52Iată mesajul lui Raed Arafat:
"Mai multe persoane au sunat sa spuna ca sunt prea multi care au iesit la plimbare si la gratare fiind vremea frumoasa.
In aceasta perioada ramanerea acasa si evitarea activitatilor care pot sa va expuna si sa expuna familiile voastre este extrem de importanta. Virusul nu se vede, nu se simte si nu are gust ca sa-l evitati.
Acesta se evita numai prin masurile de izolare si distantare sociala.
Evitati expunerea persoanelor varstince din familiile d-voastra la acest risc printr-un comportament responsabil.
Va rog mult evitati la maxim activitatile care nu sunt esentiale in aceasta perioada!", a postat acesta pe pagina lui de Facebook.
Vă reamintim că numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 367.
59 de cazuri noi. Este ziua cu cele mai multe cazuri confirmate. 52 de pacienți au fost vindecați, 4.207 sunt în carantină și 55.198 în izolare.