Antena

Rugăciunea care trebuie rostită astăzi, de Înălţarea Domnului. Ce minuni face pentru credincioși

Rugăciunea specială pe care să o rostești de Înălțarea Domnului. În această zi de sărbătoare, credincioșii pot rosti o rugă care poate face minuni dacă este spusă din suflet, cu credință. Se spune că această rugăciune are mare putere dacă este rostită astăzi, iar cei o rostesc vor fi răsplătiți.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 25 Mai 2023, 12:11 | Actualizat: Joi, 25 Mai 2023, 13:47
Rugăciunea specială pe care creștii pot să o rostească de Înălţarea Domnului
Shutterstock

Creștinii celebrează în această zi Înălțarea Domnului, o sărbătoare care semnifică împlinirea a 40 de zile de la Învierea Domnului Iisus Hristos. Ca în orice zi de mare sărbătoare, enoriaşii merg la biserică pentru a se ruga, iar tradiția spune că dacă se rostește o rugăciune specială în această zi, credincioșii vor fi răsplătiți și vor avea parte de bunăstare.

Pe aceeași temă

Ruga poate face minuni dacă este rostită cu credință și convingere și se spune că aceasta are mare putere dacă este rostită astăzi. Tot conform datinilor, această rugăciune este cunoscută drept cea care „deschide porţile Cerurilor.”

În această zi, o altă tradiție este reprezentată de mersul la cimitir şi aprinderea lumânărilor la mormintele celor care au trecut în neființă.

Rugăciunea care trebuie rostită astăzi, de Înălţarea Domnului

„Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui!

În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Pe aceeași temă

Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria

Totodată, creștii pot rosti și o rugă către Fecioara Maria, pentru liniște sufletească și înlăturarea tuturor problemelor din viață.

Recomandari A1

„Tu, Fecioară, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție! Și arată mila ta. Roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și ne scapă pe noi de toate năpastele, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi, de toate durerile și tot necazul.

Ca să nu fie împuținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu. Ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta. Căci te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi aducătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă.

Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspinarea lor. Ci ne înnoiește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulțumire, aflându-te pe tine ajutătoare. Milostivește-te, Doamnă Preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Ajută-ne, Maică a lui Dumnezeu! Că tu ești, Doamnă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pământenilor. Tu ești nădejdea și folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin!”.

Whatsapp LinkedIn
rugaciune inaltarea domnului
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 se vede LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Citește și
Rugăciune puternică pentru Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor. Ce trebuie să rostești pentru...
Rugăciune puternică pentru Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Rugăciune pentru sănătate și spor...
Rugăciuni pentru Postul Mare. Rostește în fiecare zi din prima săptămână aceste rugi pentru...
Cine a fost Sfântul și Dreptul Simeon. Pentru ce este bine să citim acatistul său
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care pun accent mai mare pe pasiune decât pe succes pe 2 Mai 2024 Catine.ro
Demet Evgar a reușit să ridice așteptările pentru serialul Bahar. Actrița surprinde cu rolul său inedit Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
Surprinzător, o băutură e benefică pentru inimă și creier: Conține o substanță miraculoasă pentru corpul uman Ziare.com
„Mi-au plăcut aventurile!” Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie... AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Salată aperitiv pentru masa de Paște. Rețeta simplă, pe placul tuturor HelloTaste.ro
Cum să îți asiguri venituri la bătrânețe fără să te bazezi pe pensie: ”Cu asta ar trebui să începem!” Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei Wall-Street
Cum se pregătesc românii în așteptarea sărbătorilor de Paște Kudika
Totul despre petrecerile din casa lui Ion Dolănescu de 1 Mai! Ce făcea regretatul artist în fiecare an, nu lipsea... Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
1 mai, Ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificație are: totul a început în SUA, în 1886 Observator
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
Metalul care ar putea SALVA Europa va fi din nou exploatat în România! Investiție de un miliard de dolari! Gandul
Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Se află... CanCan
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată DeParinti
Britney Spears trebuie să-i plătească tatălui ei 2 milioane de dolari: „Familia mea m-a rănit. Nu s-a făcut... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Cât timp se fierb ouăle de Paște. Sfaturi utile pentru ouă roșii perfecte Hello Taste
Ultimele știri
Prognoza meteo 2 mai 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Un concurent a fost salvat de la eliminare de Ștefan Popescu. Pe cine risca să piardă Orlando Zaharia
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Situație fără precedent în sezonul 13. Ce s-a întâmplat cu Orlando Zaharia: „Nu se simte bine!”
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Lăcrămioara Pintilie, accidentare dureroasă în timpul duelului. Irina Fodor a intervenit imediat
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Ce verdict uluitor a adus banda în battle șase. Două concurente și-au adresat replici acide
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Ștefan Popescu a sunat alarma pentru amuletă și toți chefii au făcut ochii mari. Ce a urmat
Chefi la cuțite, 1 mai 2024. Orlando Zaharia, înfuriat de gestul făcut de Alexandru Săbădeanu. Ce a anunțat Irina Fodor
Prognoza meteo 5 mai 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Mireasa, sezon 7. Dani, primele declarații după ce Daiana a anunțat că e însărcinată. Ce spune viitorul tătic
Mai multe