Antena

Salvatorii din spitale, ajutați cu donații

Spitalelor din ţara le este tot mai greu să găsească echipamente de protecţie sau dezinfectanţi. Cadrele medicale sunt nevoite să schimbe mai multe astfel de echipamente zilnic, pentru a putea face toate vizitele medicale pacienţilor.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 19 Martie 2020, 08:22 | Actualizat: Joi, 19 Martie 2020, 08:33
Spitalelor din ţara le este tot mai greu să găsească echipamente de protecţie sau dezinfectanţi. Cadrele medicale sunt nevoite să schimbe mai multe astfel de echipamente zilnic, pentru a putea face toate vizitele medicale pacienţilor.

Din fericire, mulţi oameni şi-au arătat interesul de a contribui cu ceva şi au reuşit să achiziţioneze măşti, dar şi alte echipamente pe care le donează spitalelor.

"Din punct de vedere al medicului care lucrează împreună cu personalul din secţie, lucrează cu pacienţii care sunt pozitivi. În ceea ce priveşte măştile stăm foarte prost", spune Mihnea Hurmuzache, medic primar infecționist.

Într-o singură zi, în spital, este nevoie de minimum 6 echipamente complete, unul pentru medic, două pentru asistentă şi un echipament pentru cele trei infirmiere care duc mâncarea pacienţilor. Totuși există oameni cu suflet mare şi au grijă să contribuie şi ei cu ceea ce pot. Doar ieri la Spitalul de Boli Infecțioase din Iaşi au fost donate câteva mii de măști, dar și cumpărate alte câteva mii.

Medicul Virgil Musta a vindecat 15 pacienți de coronavirus. Doctorul a explicat ce presupune tratamentul aplicat

,,Din donaţii, donaţii chiar am primit astea, toate. Din astea am primit 10.000, foarte multe pe comandă încă nu au ajuns", spune medicul.

,,Avem 1500 de măşti cu filtru hepa dintre care 1000 sponsorizare. Am cumpărat 10.000 de măşti cu pliuri, 5000 de măşti fsp1, am primit dezinfectant din sponsorizare. Aşteptăm 1000 de combinezoane. Distribuitorii epuizează foarte rapid stocurile,, a spus Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Cele 100 de combinezoane sunt suficiente doar pentru două -trei zile. Echipamentele de protecţie sunt vitale pentru medicii care lucrează atât cu persoane suspecte de coronavirus, dar mai ales cu cele pozitive. Eroii în halate albe se expun zilnic în faţa virusului.

La Iaşi, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt internaţi în acest moment peste 30 de pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus veniţi din toată zona Moldovei. Doar astăzi pentru a intra la ei, cadrele medicale au folosit 40 de combinezoane şi 60 de măşti de protecţie.

În zilele următoare, tot prin donații va fi adus și un aparat performant pentru realizarea analizelor care să lucreze mai multe și mai repede probele celor suspecţi de coronavirus.

Whatsapp LinkedIn
social observator06 salvatori medici spital donatii combinezoane masti de protectie coronavirus
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Citește și
Ovidiu Bădescu, profesorul care creează singur România Educată
Adela - Tot ce nu se vede, sezon 3, Episodul 13 - Vlad Vîlciu și Elena Mogîldea
AjutEu 2021, din 29 noiembrie, la Antena 1
”Cea mai iubită ţară”, o nouă serie marca Observator 19, începe luni, la Antena 1
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste