România va avea un sistem de ventilaţie mecanică pentru tratarea persoanelor infectate cu Covid-19, produs la noi în țară
Mai mulți specialiști în cercetare din România lucrează la dezvolarea unui sistem de ventilaţie mecanică destinat tratării persoanelor infectate cu Covid-19. Astfel, pacienții depistați pozitiv din țara noastră, a căror stare devine critică din cauza coronavirusului, ar primi o nouă șansă la viață.
Publicat: Joi, 09 Aprilie 2020, 13:49 | Actualizat: Joi, 09 Aprilie 2020, 13:53Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA Bucureşti a anunţat joi că acum colaborează cu INCD Turbomotoare Comoti şi cu alte institute naţionale de cercetare şi universităţi la dezvoltarea unui sistem de ventilaţie mecanică destinat tratării persoanelor infectate cu Covid-19.
"Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA Bucureşti îşi mobilizeză resursele ştiinţifice şi tehnice în sprijinul eforturilor la nivel naţional pentru identificarea de soluţii inovatoare pentru managementul epidemiei de coronavirus. Pentru a susţine acoperirea acestei nevoi urgente, ICPE-CA îşi coordonează eforturile în parteneriat cu instituţii de cercetare similare, agenţi economici sau autorităţile abilitate şi pune în slujba comunităţii cunoştinţele, expertiza şi infrastructura pentru a identifica noi soluţii pentru combaterea, prevenirea sau tratarea îmbolnăvirilor cu coronavirus.
Astfel, ICPE-CA colaborează cu INCD Turbomotoare Comoti şi cu alte institute naţionale de cercetare şi universităţi la dezvoltarea unui sistem de ventilaţie mecanică destinat tratării persoanelor infectate cu Covid-19", informează institutul.
De asemenea, beneficiind de infrastructură de ultimă generaţie pentru prototiparea rapidă de tip imprimantă 3D, ICPE-CA arată că a identificat o serie de componente destinate echipamentelor de protectie si tratament.
"În acest sens, institutul nostru a iniţiat o serie de discuţii şi parteneriate cu agenţi economici pentru producţia de echipamente specifice", mai informează institutul.
ICPE-CA în parteneriat cu MGM Star Construct oferă soluţii pentru funcţionalizarea antimicrobiană şi cu potenţial antiviral a măştilor şi instrumentarului medical prin depunerea de straturi subţiri nanostructurate.
Sursa : news.ro