Preotul le-a stricat cununia unor tineri: ”Era BEAT și mi-a luat telefonul. Mi l-a spart. Țăndări s-a făcut”
Un incident revoltător a avut loc sâmbătă, 15 februarie, la o biserică din Râmnicu Vâlcea, unde un preot a lovit un enoriaș. Momentul a fost surprins, iar imaginile au făcut rapid înconjurul internetului.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 16 Februarie 2020, 10:09 | Actualizat: Duminica, 16 Februarie 2020, 19:33- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
În imaginile făcute publice pe internet se poate vedea cum preotul devine agresiv atunci când este luat la întrebări de un tânăr, care era supărat că preotul a avut un comportament neplăcut și a criticat mai multe persoane chiar în timpul unei ceremonii religioase.
„Uitaţi ce comportament oribil are acest preot de la Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu Vâlcea! Mai devreme, în timpul unei cununii religioase, acest individ a agresat verbal mai multe persoane care asistau la slujbă, probabil, din cauza influenţei băuturilor alcoolice (obraji roşii, vorbit oarecum incoerent, mers greoi şi nesigur, comportament agresiv...), părere împărtăşită şi de ceilalţi participanţi.
Am considerat că acest comportament nu este deloc demn de un preot, mai ales în timpul unui eveniment aşa important în viaţa celor doi tineri căsătoriţi, aşadar, după slujbă m-am dus la dânsul să discut cu el, însă când am încercat să vorbesc, imediat m-a jignit, m-a îmbrâncit şi m-a ameninţat, spunându-mi “pleacă de aici, că te pocnesc acum”.
Din păcate, n-am reuşit să surprind aceste momente de la început, dar în micul filmuleţ postat se observă atitudinea agresivă a preotului care, după cum vedeţi, chiar m-a lovit peste mână, spărgându-mi şi ecranul telefonului. Situaţia, probabil, degenera şi mai mult, fiind în stare să fie mult mai agresiv, dar a plecat în grabă cu maşina!”, a mărturisit cel care a postat filmarea pe Facebook, potrivit Adevărul.
Imaginile au fost surprinse și postate pe Facebook de persoana agresată, care a povestit că preotul a agresat verbal mai mulți invitați la o cununie religioasă.
La plecare, însă, unul dintre invitați a decis să-i ceară o explicație, iar acest lucru l-a scos din minți pe preot, care l-a lovit, spărgându-i telefonul mobil.
„Părinte, discutaţi şi cu noi?”, se aude un „Da”, după care urmează - „Ne ziceţi de ce aveţi un asemenea comportament...”. Înainte de a termina de spus cuvântul, în cadru apare chipul deranjat de întrebare al preotului care ridică mâna stângă, iar apoi imaginea dispare, ca şi cum cineva l-ar fi lovit pe cameraman peste mână. Ulterior, se poate auzi cum tânărul întreabă ”Ne spargeţi telefonul?”, apoi, imaginea revine exact când preotul se urcă într-un Duster, iar cameramanul continuă: „Aşa vă comportaţi? Mi-aţi spart telefonul. Mi-aţi spart şi ecranul”, mai apucă să spună cameramanul, a cărui faţă se oglindeşte în geamurile laterale ale maşinii.