Antena

Cine este Alexia Tatu, campioana de la Wimbledon. A câștigat finala junioarelor sub 14 ani, în care s-a luptat cu altă româncă

Alexia Tatu este a 3-a jucătoare din România care reușește să câștige un turneu de Grand Slam la juniori.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 11 Iulie 2022, 12:29 | Actualizat: Luni, 11 Iulie 2022, 14:58
Alexia Ioana Tatu, prima campioană U14 din istorie la Wimbledon, după o finală sută la sută românească cu Andreea Diana Soare
Instagram

Alexia Ioana Tatu a câştigat, duminică, finala românească a fetelor la categoria U14, la Wimbledon 2022, după ce a învins-o în două seturi pe Andreea Diana Soare, informează News.ro.

Alexia Ioana Tatu, favorita nr 1 a turneului, s-a impus cu 7-6 (2), 6-4, după un meci pe care l-a dominat şi în care a reuşit să aibă procente mai bune decât Andreea la punctele câştigate cu primul serviciu şi cu al doilea serviciu.

Cine este Alexia Tatu, campioana de la Wimbledon care calcă pe urmele Simonei Halep

Alexia Tatu este una dintre marile speranțe ale tenisului feminin românesc, iar reușitele sale au crescut din ce în ce mai mult în ultimul timp. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, este din Buzău și joacă tenis de la 6 ani.

Potrivit Fanatik, ea a ajuns să a ajuns să practice acest sport din întâmplare, dar talentul și-a spus cuvântul și a astfel, a câștigat primul turneu la vârsta de doar 8 ani. De atunci, Alexia Tatu își spulberă adversare cu forhand-ul, principala ei armă.

Performanța româncei e cu atât mai impresionantă cu cât nu a jucat niciodată la un turneu de iarbă înainte de participarea la Wimbledon:

„Eram la grădiniță și ne-au dus cu programul Școala Altfel să batem minge pe teren. Mi-a plăcut tare mult și de atunci acesta este drumul meu. Împac tenisul cu școala, dar acum e un pic mai greu în clasa a 8-a. (n.r. despre Iga Swiatek) Îmi place tare mult cum stă pe picioare, foarte joc și cum se poziționează la minge”, a declarat noua campioană de la Wimbledon, potrivit sursei menționate anterior.

Pe aceeași temă

Alexia Tatu are rezultate excelente și la învățătură

Nu doar că a devenit campioană la Wimbledon 2022, dar este și o elevă model. Alexia Tatu a terminat clasa a opta cu media 9,60 și a intrat la Colegiul Național în clasa a cincea cu media zece.

„Este un elev silitor, matur. Este un elev de 10, iar în clasa a V-a a fost și Miss Bobocelul nostru. Știam din clasa V-a, de când este elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” că joacă tenis. Mi-a arătat mama ei fotografii… are doua camere de pline de trofee.

Recomandari A1

„Eu de atunci i-am spus „Halep 2” sau chiar mai sus decât Halep…și iată că a ajuns să joace în Anglia. Am urmărit-o astăzi cu mare emoție, iar mâine va juca cu prietena ei. Alexia și Andreea Soare se cunosc de mulți ani. Au aproape aceeași vârstă..vor fi mari emoții pentru că va fi o finală românească”, a declarat Valentina Ionescu, diriginta Alexiei Tatu, pentru sansanews.ro.

Pe aceeași temă

Părinții ei îi sunt alături și fac tot posibil ca fata lor să calce pe urmele Simonei Halep, însă cei doi nu au nicio legătură cu tenisul. Mama Alexiei deține o casă de amanet, în timp ce tatăl ei este jandarm.

Alexia Tatu va împlini 14 ani pe 20 august, fiind a 3-a jucătoare din România care reușește să câștige un turneu de Grand Slam la juniori.

Whatsapp LinkedIn
alexia tatu wimbledon wimbledon 2022 sportivi romani
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste