Antena Căutare

România, pe locul 3 în clasamentul pe naţiuni la CE pentru juniori de la Otopeni. Câte medalii au obținut sportivii noștri

România s-a clasat pe locul al treilea la CE pentru juniori de la Otopeni, după ce reprezentanții țării noastre au obținut 9 medalii. Polonia s-a clasat pe locul 1.

România a încheiat Campionatul European de nataţie pentru juniori, de la Otopeni, pe locul trei în clasamentul pe naţiuni, cu nouă medalii câștigate | Hepta

42 de țări au participat la Campionatele Europene pentru juniori de la Otopeni. Dintre acestea, 25 au obținut cel puțin o medalie. România a obținut 9 medalii, clasându-se astfel pe locul al treilea ca număr de premii. Polonia s-a clasat pe primul loc, cu 16 medalii și Ungaria pe locul 2, cu 14 medalii.

David Popovici a obținut 3 medalii singur și 2 în echipă la șatafetă, Vlad Stancu a obținut 3 medalii singur și una la ștafetă, Bianca Costea a obținut 1 medalie singură și una la șatefetă. De asemenea, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu au făcut parte din echipa care a obținut aurul la ștefetaa masculină. Argintul la ștafeta mixtă a fost obținut de echipa formată din: David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu.

Citește și: David Popovici, mărturisiri neașteptate despre tatăl și despre mama lui. Ce detaliu a ieșit la iveală

Ce medalii a obținut România la Campionatele Europene de natație pentru juniori

Articolul continuă după reclamă

România a obținut 9 medalii la CE pentru juniori de la Otopeni, dintre care 5 de AUR după cum urmează:

- ştafeta masculină 4x100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu),

- 3 medalii David Popovici la 200 m liber, 50 m liber şi 100 m liber,

- Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber,

De asemenea, România a mai obținut 4 medalii de argint:

- ştafeta mixtă 4x100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu),

- Bianca Costea la 50 m liber

- 2 medalii Vlad Stancu la 800 m liber şi la 400 m liber.

În clasamentul final, pe medalii, România s-a clasat pe locul 3, după Ungaria, primul loc cu 14 medalii (6 medalii de aur, 5 de argint și 3 de bronz), şi Polonia 16 (5 medalii de aur, 4 de argint și 7 de bronz).

Citește și: Ce a făcut David Popovici cu primii bani câștigați din natație. Noul star al sportului românesc a obținut sume impresionante

Ce spunea David Popovici despre Campionatul European de înot pentru juniori de la Otopeni

Înainte de debutul Campionatului European de înot pentru juniori de la Otopeni, David Popovici a susținut o conferință de presă, prin care a declarat că își dorește să se distreze și să se bucure de atmosferă.

"Aș vrea să spun că mă bucur că au devenit așa importante aceste campionate și să fie atât de multă lume în tribune. O să fim energizați de atmosfera de acolo și aștept cu narăbdare să începem. Eu invit spectatorii să ne susțină pe toți, nu numai pe mine. Mi-am propus să mă distrez și să mă bucur de atmosferă. Am sperat și s-a întâmplat să fie bazinul plin.

(n.r. cum i se pare bazinul de la Otopeni) Apa e rapidă, te simți rapid în ea. Așa îmi place mie să spun. Sala este imensă, impresionantă și este un bazin frumos. E un sentiment plăcut, mă bucur că am onoarea să fac asta chiar la mine acasă. Sunt convins că totul o să decurgă conform planului. Medaliile nu au fost niciodată un obiectiv pentru mine și nu vor fi niciodată, sper. Vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea, atât", a spus David Popovici, la conferința de presă.

Aur pentru David Popovici la Campionatul European de nataţie pentru juniori. VIDEO cu performanța sportivului... Cine este Alexia Tatu, campioana de la Wimbledon. A câștigat finala junioarelor sub 14 ani, în care s-a luptat cu altă r...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x