Medicii spanioli recomandă sterilizarea mingilor de fotbal şi a terenurilor, când vor reîncepe meciurile
Pe lângă toate măsurile sanitare foarte stricte care vor fi puse în aplicare pentru a relua antrenamentele şi meciurile, mingile şi terenurile vor trebui sterilizate des pentru a evita orice risc de infecţie, recomandă Rafa Ramos, preşedinte al asociaţiei medicilor cluburilor spaniole, potrivit lequipe.fr.
Publicat: Luni, 27 Aprilie 2020, 13:01 | Actualizat: Luni, 27 Aprilie 2020, 14:13"Toate materialele, chiar şi terenurile, vor trebui curăţate înainte de meciuri, la pauză şi după. Este posibil să fii infectat cu un balon, dar când eşti atins de un balon sterilizat, pe o suprafaţă sterilizată, este mult mai dificil", a declarat Ramos, duminică, pentru El Pais.
Campionatul spaniol este întrerupt de la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus. Deocamdată, nu este vehiculată vreo dată pentru reluarea meciurilor.
LaLiga a stabilit recent un protocol medical de reluare a activităţilor sportive, dar revenirea la antrenamente a fost amânată din 27 aprilie pentru 7 mai.
Sursa : news.ro