Antena Căutare

Transmisiunile speciale de la Nunta Anului la Domeniul Ştirbey, lider de audienţă. Peste 2 milioane de români au urmărit imaginile

Ziua de ieri a fost una cu totul şi cu totul specială pentru Elena şi Ianis Hagi, cei doi tineri unindu-şi destinele în faţa lui Dumnezeu, dar şi a familiilor lor şi a prietenilor, într-un cadru de poveste de la Domeniul Ştirbey Vodă.

Antena a avut drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente ale nunţii anului, iar telespectatorii le-au fost alături celor doi tineri, din faţa micilor ecrane, atât la cununia religioasă de la Biserica Sfântul Visarion din București, cât şi la petrecerea grandioasă care a urmat. Ediţiile speciale Observator s-au impus ca lider de audienţă ieri, la Antena 1.

Telespectatorii le-au fost alături tinerilor Elena şi Ianis Hagi în cel mai important moment din vieţile lor, acela în care şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu.

Antena a avut drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente ale nunţii anului

Prima transmisiune specială, în direct de la Biserica Sfântul Visarion din Bucureşti, difuzată ieri în intervalul 15.00 – 16.25 s-a impus ca lider detaşat de audienţă, înregistrând un rating mediu de 2.4 puncte şi 14% cota de piaţă, urmată de România Tv cu 1.4 puncte de rating şi 8% share şi Kanal D cu 1.2 puncte de rating şi 8.8% cota de piaţă. În continuare, primele imagini de la Domeniul Ştirbey Vodă, acolo unde cei peste 700 de invitaţi au început să sosească la petrecere, transmise în direct de Antena 1 în intervalul 18.30 – 18.58 au fost şi ele prima opţiune de vizionare a telespectatorilor, postul tv înregistrând atunci 3 puncte de rating şi 15.3% cota de piaţă, urmat de Kanal D cu 2 puncte de rating şi 9.9% cota de piaţă şi Pro TV cu 1.7 puncte de rating şi 8.8% cota de piaţă. Imagini în exclusivitate de la valsul mirilor, dar şi interviuri de colecţie cu nume sonore din fotbalul românesc şi nu numai au continuat la Antena, ediţia specială Observator, difuzată în intervalul 19.34 – 21.30 fiind şi ea lider de audienţă, cu 4.3 puncte de rating şi 17.7% cota de piaţă, urmată de Pro TV, cu 4 puncte de rating şi 16.7% cota de piaţă şi de Kanal D cu 1.8 puncte de rating şi 7.5% cota de piaţă. Peste 2 milioane de români, de-a lungul zilei, le-au fost alături tinerilor prin intermediul transmisiunilor de la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă

Meniul grandios a fost minuţios pregătit de către Marian Cernat, Executive Chef la Domeniul Ştirbey Vodă şi Cooking Team Coordinator la Chefi la cuţite, împreună cu chef Orlando Zaharia, chef Ştefan Popescu şi chef Alexandru Sautner, juraţi ai cooking show-ului fenomen Chefi la cuţite, de la Antena 1.

Cu o istorie de peste 160 ani, o suprafață de 24 hectare, arbori seculari, un superb lac interior şi monumente istorice, Domeniul Ştirbey Vodă este locul care a găzduit cea mai așteptată nuntă a anului. Fondat de familia Ştirbey, domeniul poartă o încărcătură istorică bogată care se întinde până în secolul al XVIII-lea şi a devenit, de-a lungul timpului, un simbol al eleganţei aristocratice. Dincolo de însemnătatea arhitecturală a uneia dintre cele mai bine păstrate reședinte princiare, Domeniul Stirbey Vodă a avut un rol important în istoria ţării noastre prin vizitele familiei regale ale României, ale unor mari personalități politice și artistice și prin evenimentele desfășurate aici.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-ul 21-54 Urban si National

Perioada 14 iulie 2024

Cum s-au îmbrăcat părinții Elenei Tănase la nunta fiicei lor cu Ianis Hagi. Cei doi au atras toată atenția... Cum au apărut Gigi Becali și soția lui, Luminița Becali, la nunta lui Ianis Hagi cu Elena. Ce costum unic a purtat patro...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dennis Man și Alexandra Grigoriță au spus „DA” după 11 ani de relație. Imagini de la nunta spectaculoasă
Dennis Man și Alexandra Grigoriță au spus „DA” după 11 ani de relație. Imagini de la nunta spectaculoasă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Zoe Florescu Potolea, dublă clasare pe podium în competițiile de Formula 4. Românca are doar 17 ani
Zoe Florescu Potolea, dublă clasare pe podium în competițiile de Formula 4. Românca are doar 17 ani
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x