Vremea în luna august 2021. Ce temperaturi aduce ultima lună de vară
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Află cum va fi vremea în august, ultima lună de vară.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 30 Iulie 2021, 13:15 | Actualizat: Vineri, 30 Iulie 2021, 15:51Vin zile de foc pentru România! Meteorologii averizează că valul de căldură se va extinde și în luna august. Temperaturile vor porni de 34 de grade Celsius și vor crește până la 40 de grade la umbră.
Vremea în luna august 2021
Vremea va fi foarte caldă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar în unele zone valul de caniculă va persista.
"În regiunile sudice şi sud-estice, canicula şi disconfortul termic se vor menţine. Regimul de temperaturi se va încadra între 26...28 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei și pânã în jurul a 40 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pentru primele două zile din săptămâna viitoare vom avea parte și de ploi care vor mai răcori atmosfera la munte, în nordul, centrul şi în nord-estul ţãrii", a explicat Oscar Stanciu.
Prognoza meteo pentru perioada 1 - 9 august 2021
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Prognoza meteo pentru perioada 9 - 16 august 2021
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.
Pe aceeași temăPrognoza meteo pentru perioada 16 - 23 august 2021
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în jumătatea sud-vestică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări, potrivit ANM.
Prognoza meteo pentru perioada 23 - 30 august 2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în jumătatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general excedentare în jumătatea estică a țării, dar mai ales în nord-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vremea în București. Ce temperaturi sunt în Capitală
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat Cod Portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort puternic resimțit. Capitala va fi vineri și sâmbătă sub temperaturi de foc.
Pe aceeași temăÎn luna August, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări (30...35 km/h) în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 20...22 de grade Celsius, potrivit meteorologilor ANM.