Ce pensie primește Mirabela Dauer lunar de la statul român după o carieră de peste 30 de ani. Cum se descurcă cu banii
Mirabela Dauer, una dintre cele mai emblematice voci din industria muzicală românească, a făcut publice detalii despre veniturile din pensie acumulată în aproape 60 de ani de activitate.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 09 Aprilie 2024, 11:20 | Actualizat: Marti, 09 Aprilie 2024, 15:59- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
În trecut, artista a mărturisit că viața sa a fost una modestă, iar gestionarea finanțelor a fost mereu o prioritate pentru ea.
Ce pensie primește Mirabela Dauer lunar de la statul român după o carieră de peste 30 de ani. Cum se descurcă cu banii
„Am avut o viață modestă și am trebuit să mă descurc singură de-a lungul întregii mele vieți. Am fost mereu precaută cu banii și sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a fost alături”, a declarat Mirabela Dauer, în trecut, potrivit click.ro.
Într-o apariție televizată cu câțiva ani în urmă, cântăreața a fost întrebată despre cuantumul pensiei lunare pe care o primește. Cu modestie, ea a relevat că suma este una foarte mică.
Pe aceeași temă„Nu vreau să mă plâng. Există oameni în satele noastre care primesc doar 100 de lei pe lună", a explicat ea. „Pensia mea este de 760 de lei, o sumă neadecvată pentru munca depusă, dar trebuie să mă descurc. Îmi iubesc țara, dar este trist că situația este aceasta.”, spunea ea, potrivit sursei citată mai sus.
Cu toate că anterior se plângea de nivelul modest al pensiei, recent, Mirabela Dauer pare să fie mai mulțumită. Ea a dezvăluit că în prezent primește o pensie de 1.300 de lei, completată de o pensie de merit.
„Pensia nu este extraordinar de mare, dar mă ajută să acopăr cheltuielile medicale”, a explicat cântăreața. „Mulțumesc lui Ponta, pe care îl rog să fie sănătos, pentru că a fost singurul care s-a gândit la noi, artiștii, și ne-a mărit pensiile. Această pensie suplimentară mă ajută să îmi plătesc analizele medicale. Nu este mult, dar mă simt recunoscătoare că pot face față fără să cerșesc.”, spunea ea.
Pe aceeași temăCe mare regret are Mirabela Dauer: „Atunci a fost singura greșeală a vieții mele”
Mirabela Dauer a dezvăluit, în cadrul podcastului „Fain & Simplu”, moderat de Mihai Morar, că încă se macină din cauza unei greșeli pe care a făcut-o în urmă cu mai mulți ani.
Cântăreața a mărturisit că s-a îndrăgostit nebunește de un român stabilit în America, cu care a fost împreună mai mulți ani. Însă, pentru că a ales să nu rămână peste Ocean, povestea lor s-a sfârșit rapid, gest pe care îl regretă enorm astăzi:
„Cel mai bun bărbat din viața mea a fost iubitul meu. Atunci a fost singura greșeală a vieții mele. Era în America și eu nu am vrut să rămân acolo și s-a spart toată povestea. Care a durat niște ani. A fost cel mai minunat om pe care l-am cunoscut în viața mea. Dacă eram hotărâtă, eram cea mai fericită femeie de pe planetă. L-am cunoscut în 1996, ne-am despărțit în 2000. Am plecat din America să fac un album, n-am vrut să mai rămân acolo, iar el nu a dorit să vină în România. S-a spart tot. Eu am făcut-o… Mă diviniza.”, a mărturisit Mirabela Dauer în podcastul „Fain & Simplu”, moderat de Mihai Morar, citată de Fanatik.
Mirabela Dauer: „E prima și ultima dată când vorbesc despre el”
Cu toate acestea Mirabela Dauer nu mai poate îndrepta lucrurile, căci acest bărbat s-a stins din viață, veste care a amărât-o enorm:
„Și, din păcate, a murit, dar ne vom revedea undeva, cândva. E prima și ultima dată când vorbesc despre el. Când am aflat că a murit, nu la mulți ani după, m-a amărât enorm,”, a mai spus cântăreața în cadrul aceluiași interviu, citată de Fanatik.
Vedeta a mai precizat că acesta a fost singurul bărbat cu care ar fi vrut să ajungă la altar a treia oară, după cele două mariaje eșuate, potrivit sursei citate mai sus.