Antena Căutare

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Mircea Geoană. Ana Geoană s-a mutat din România și are o carieră de succes peste Ocean

Mircea Geoană are o carieră de succes și o familie fericită. Secretarul general adjunct al NATO este tatăl a doi copii, Ana Geoană și Alexandru Geoană. Deși fiica lui nu mai locuiește în România, ea este foarte apropiată de cei dragi.

Galerie
Fiica lui Mircea Geoană s-a logodit cu iubitul ei, cetățean american, la începutul acestui an. | Hepta

Pe Mircea Geoană îl știe toată lumea. Deși în ultimul timp s-a retras din atenția mass-mediei, el are în continuare, o crieră de success, în prezent fiind Secretarul general adjunct al NATO, dar și o familie frumoasă, cu care se mândrește.

Cu toate acestea, mulți nu știu că politicianul are doi copii, un băiat și o fată, aceasta din urmă locuind în statele unite. Ana Geoană este stabilită de câțiva ani la Los Angeles, acolo unde are o carieră de success și se pregătește pentru pasul cel mare.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Mircea Geoană în Los Angeles

Tânără în vârstă de 26 de ani am părăsit demult România și a plecat în căutatea visului American, pe care se pare că l-a și găsit, potrivit Libertatea.ro.

Articolul continuă după reclamă

Invitat recent în podcastul „Fain&Simplu” al lui Mihai Morar, Mircea Geoană a vorbit deschis atât despre cariera politică, dar și despre viața de familie și relația cu fiica lui, plecată peste hotare. Întrebat cum se menține în formă la 63 de ani, Secretarul general adjunct al NATO a spus că își face timp în fiecare dimineață pentru sport, la recomandarea fiicei lui.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ana Geoană este nutriționist și life coach în Los Angeles, dar păstrează o legătură foarte strânsă cu toți cei de acasă.

„În fiecare zi mă trezesc cu plăcerea faptului că am să fac lucruri interesante. Mă trezesc cu plăcere dimineața că mă duc la serviciu. Fac sport în fiecare dimineață. Mă trezesc cu o ora mai devreme, fac bicicleta. Poate fac si tenis în weekend”, a spus el, oferind apoi detalii despre fiica sa.

„Acolo (n.r. în America) e o adevărată cultură a vieții sănătoase, a alimentației sănătoase, a sportului. Și chestia asta de wellbeing și wellness a atras-o și pe ea și dacă asta îi place să facă, asta face. Ea mă bombardează: Tată, fă asta, ba asta. Aia nu, aia nu și când uită mă mai întorc la vechile obiceiuri. Nu mă pune la mișcare că fac eu”, a mai adăugat politicianul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Elena Băsescu, imagine rară cu cei trei copii ai săi. Cum arată nepoții lui Traian Băsescu

Mai mult, ea și-a dus pasiunea pentru sport și un stil de viață sănătos la următorul nivel și și-a înființat propria afacere. Fiind la bază nutritionist, Ana Geoană a fondat proiectul de wellness Be_linea, unde oferă sfaturi pentru o viață sănătoasă.

Ana, fiica lui Mircea Geoana, s-a logodit cu iubitul ei american

Ana Geoană este stabilită în America, în Los Angeles de mulți ani și deja și-a clădit o viață acolo. Tânăra are un job care îi place foarte mult, dar tot acolo și-a găsit și jumătatea. Fiica lui Mircea Geoană trăiește o poveste frumoasă de iubire, iar în luna martie a acestui an, ea a fost cerută în căsătorie de Garrett, cetățean american.

„I-am spus da omului visurilor mele. Garrett, nu pot exprima în cuvinte cât de mult te iubesc, dar promit că îmi voi petrece restul vieții arătându-ți. Sunt foarte încântată să împărtășesc această frumoasă cu voi pentru totdeauna”, a scris Ana pe contul său de Instagram, în urmă cu câteva luni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tzancă Uraganu, amendat la un eveniment. Care este motivul pentru care i s-a oprit cântarea... Chrissy Metz a slăbit 45 de kilograme cu un singur obicei alimentar. Cum arată acum actrița...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Sofia Vicoveanca nu a depășit problemele de sănătate. Starea artistei la câteva luni de la infarct: „Nu m-ați găsit prea bine”
Sofia Vicoveanca nu a depășit problemele de sănătate. Starea artistei la câteva luni de la infarct: „Nu m-ați...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Povestea bărbatului care s-a lăsat crucificat timp de 37 de ani. De ce a renunțat, în cele din urmă, la tradiția din Vinerea Mare
Povestea bărbatului care s-a lăsat crucificat timp de 37 de ani. De ce a renunțat, în cele din urmă, la...
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea vloggerul. „Este suma cu care el a mințit o țară întreagă”
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își bată nevasta…”
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își... Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x