Ileana Lazariuc, ipostază rară alături de fiul ei cel mare. Cum arată Alexandru Țiriac
Fosta soție a lui Ion Țiriac Junior a postat o fotorafie cu fiul cel mare, Alexandru. Iată cât de mult a crescut.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 23 Octombrie 2024, 16:34 | Actualizat: Miercuri, 23 Octombrie 2024, 16:39Ileana Lazariuc, în vârstă de 42 de ani, este foarte rezervată în ceea ce privește viața personală. Aceasta s-a stabilit în Dubai, alături de cei doi băieți pe care îi are împreună cu Ion Țiriac Junior.
Ileana Lazariuc, ipostază rară alături de fiul ei cel mare. Cum arată Alexandru Țiriac
Ileana Lazariuc și Ion Țiriac Junior s-au căsătorit în secret, conform unei surse, în 2009, la un schit de lângă Călărași. Atunci, Alexandru avea doar un an, iar la câteva luni distanță s-a născut și Noah.
Pe aceeași temăÎn 2017 însă Ileana și Ion Junior s-au despărțit. Cu toate acestea, cei doi au o relație apropiată, având în centru binele copiilor.
„Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani.
Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate.
Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi.
Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere”, au specificat ei într-o declarație comună la momentul respectiv.
Alexandru, în vârstă de 16 ani, și Noah, în vârstă de 15 ani, sunt cei mai importanți oameni din viața frumoasei românce.
Deși este foarte discretă în ceea ce privește viața de familia, Ileana ține să împărtășească din când în când momente speciale cu cei doi băieți și pe rețelele de socializare.
După ce în luna aprilie, cu ocazia aniversării sale, Ileana Lazariuc a făcut publice câteva imagini de colecție cu cei doi băieți, recent aceasta a mai făcut o postare, de această dată cu Alexandru, fiul său cel mare.
Fiica Anastasiei Lazariuc poate fi confundată foarte ușor cu sora mai mare a băieților, aceasta păstrându-și trăsăturile dintotdeauna. Acest lucru a fost observat de mai mulți internauți care s-au minunat cât de mult seamănă, dar și cât a crescut Alexandru.
„Zici că sunteți frați, superbi!” au specificat unii.
„Frumos rău! Seamănă cu tine!” a scris altcineva.
„Radiezi de fericire alături de el!” a susținut o altă persoană.
„Ce mare și frumos e Alex. Ce repede trece timpul!” spune altcineva.
„Ce seamănă cu tatăl lui…. Copy&Paste!” este de părere un alt internaut.
Pe aceeași temăConform descrierii de pe Instagram, cei doi par a se fi reunit după o lungă perioadă: „Din nou împreună cu cel mai important bărbat din viața mea!”
De asemenea, Ileana a dat de înțeles că viața ei se învârte în jurul copiilor, lăsând în umbră latura romantică.
Pe aceeași temă„Îți doresc putere pentru a face față provocărilor cu încredere și înțelepciune. Îți doresc aventură în călătoria ta și să te oprești mereu să ajuți pe cineva pe parcurs. Să vezi lumina în ceilalți și să-i tratezi ca și cum asta este tot ce vezi.
Ascultă-ți inima! Sunt și voi fi mereu atât de mândră de tine! La mulți ani de 16 ani. Cu dragoste, mama”, este mesajul pe care l-a făcut public Ileana Lazariuc cu ocazia aniversării de 16 ani a lui Alexandru.