Mesajele vedetelor după moartea actorului Bogdan Stanoevici: „Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Mai multe vedete au transmis mesaje emoționante după vestea morții actorului Bogdan Stanoevici.
Publicat: Miercuri, 13 Ianuarie 2021, 11:55 | Actualizat: Miercuri, 13 Ianuarie 2021, 14:48Ca actor, Bogdan Stanoevici a interacționat cu numeroase vedete autohtone. Acestea au fost șocate de vestea morții actorului și politicianului în vârstă de 62 de ani.
Laura Cosoi se numără printre vedetele care au avut ocazia de a juca alături de Bogdan Stanoevici, timp în care a descoperit un om empatic, profesionist și glumeț.
Ce mesaje au transmis vedetele după moartea lui Bogdan Stanoevici. Laura Cosoi: Nu îmi vine să cred că nu mai ești
„În filmul Cel Ales am jucat alături de Bogdan Stanoevici. Auzisem despre el, dar l-am cunoscut cu adevarat pe platoul de filmare. Lucrând împreună s-a dovedit a fi indulgent cu personajul meu, Nora și empatic cu mine. Deși își păstra energia pentru ceea ce urma să joace, își găsea întotdeauna răgaz ca să râda la glumele mele, offstage. M-a susținut, m-a înțeles și pe toată durata filmărilor a dat dovadă de un profesionalism desăvârșit, devenind pentru mine partenerul ideal de joc. Am avut “chimie” cum se spune și uneori ne prindea noaptea la filmări discutând despre personaje, situații, Franța, comunism, viață...Nu îmi vine să cred că nu mai ești, Bogdan! Îți mulțumesc și acum, că și acum 6 ani, pentru generozitate! Cel Ales rămâne proiectul meu de suflet și datorită ție! Să mergi în lumina și Domnul să te primească la el!“, a scris Laura Cosoi pe Instagram.
Pe aceeași temăJojo, despre moartea lui Bogdan Stanoevici: „Stelele care cad nu pier”
Și Jojo l-a cunoscut pe Bogdan Stanoevici, iar vestea morții lui a șocat-o. Artista a postat un mesaj pe Instagram în care și-a manifestat regretul pentru trecerea în neființă a prietenului său.
„<<Stelele care cad nu pier, stelele care cad se duc pe un alt cer...>>” . Îmi e greu să scriu despre vestea șocantă pe care am primit-o azi. O fac din respect și prietenie pentru Bogdan, care a fost un om că un soare.
Pe aceeași temăÎmi e greu să formulez totul la timpul trecut pentru că pentru mine el făcea parte dintre cei care reprezentau bucuria de trăi. Nu l-am văzut niciodată pe Bogdan altfel decât zâmbind cald, șarmant și senin. A plecat dintre noi prea curând, înainte de vreme, un om al cărui suflet răspândea raze de lumina în jur. Cei care l-au cunoscut pe Bogdan Stanoevici nu pot spune altfel. Un bărbat solar, rafinat, galant, cu o inima atât de mare încât incapeam fiecare în ea... I-am cunoscut familia , întâmplător și părinții mei l-au cunoscut și ni s-a lipit de suflet pentru totdeauna, încă din primul moment, de la prima strângere de mâna. Așa era el. Ușor de plăcut și iubit. Un lord, cum ar spune tată.
Drum lin prieten senin și bun! Ne vom revedea cândva pe un alt cer! Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați!
Marcel Pavel, despre Bogdan Stanoevici: „Am pierdut un bun prieten”
Și Marcel Pavel a postat un mesaj pe rețelele sociale, menționând că Bogdan Stanoevici a fost un om și un artist minunat.
„Am pierdut un bun prieten, un om minunat, un artist, un suflet frumos! Adio, Bogdan Stanoevici, prieten drag! Drum lin în ceruri!”
Monica Anghel a fost și ea șocată de vestea morții actorului:
„Sunt șocată! Știam că este în spital dar am sperat că o să-și revină. Nu am cuvinte. Nenorocirea asta ne ia prietenii buni. Sunt groaznic de tristă, revoltată, mâhnită”, a declarat pentru Click! Monica Anghel.