Antena

Peste 1.200 de vizitatori, în prima zi în care Muzeul „Antipa” a reluat activitatea cu publicul

Peste 1.200 de vizitatori au fost înregistraţi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pe 1 iunie, în prima zi în care a fost reluată activitatea cu publicul după mai mult de două luni în care a fost închis din cauza crizei sanitare.

Publicat: Marti, 02 Iunie 2020, 12:13 | Actualizat: Marti, 02 Iunie 2020, 14:00
Peste 1.200 de vizitatori au fost înregistraţi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pe 1 iunie, în prima zi în care a fost reluată activitatea cu publicul după mai mult de două luni în care a fost închis din cauza crizei sanitare.

Muzeul a fost „aglomerat”, a declarat pentru News.ro managerul Luis Ovidiu Popa. „Au fost mai mulţi oameni decât ne aşteptam - peste 1.200, dintre care jumătate au fost copii. Luni (1 iunie) a fost şi o zi specială. De acum încolo vom vedea care va fi ritmul de vizitare”.

Popa a precizat că implementarea măsurilor speciale pentru redeschiderea muzeului a fost posibilă datorită sponsorizărilor.

„Am implementat toate măsurile date prin Ordin de ministru. Nu au fost probleme. Vizitele au decurs normal, oamenii au fost bucuroşi să poată veni la muzeu şi noi am fost bucuroşi că au venit”.

Raportat la suprafaţa muzeului, „permitem ca simultan să fie prezenţi 350 de oameni”. Este făcută, graţie unui nou sistem, o monitorizare în timp real a numărului vizitatorilor.

Luis Ovidiu Popa a declarat la jumătatea lunii mai, pentru News.ro, că instituţia pe care o conduce a pierdut aproximativ 1 milion de lei în cele două luni în care a fost închisă publicului.

Muzeul este deschis zilnic, între orele 11.00 şi 19.00.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
peste 1.200 de vizitatori prima zi muzeul „antipa” reluat activitatea public
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și