Săptămâna Liviu Ciulei, online la Teatrul „Bulandra”
Teatrul „Bulandra” dedică programul online de săptămâna aceasta lui Liviu Ciulei şi va prezenta un film documentar şi două spectacole puse în scenă de regizorul care, între altele, a condus instituţia mai bine de zece ani.
Publicat: Miercuri, 13 Mai 2020, 08:30 | Actualizat: Miercuri, 13 Mai 2020, 11:02Pe pagina oficială de Facebook a teatrului vor fi prezentate, prin intermediul fotografiilor şi a scrierilor de specialitate, spectacolele puse în scenă de Liviu Ciulei la instituţia de care îi este legat numele.
De-a lungul anilor, el a realizat scenografii, a fost actor şi a regizat peste 50 de spectacole.
Teatrul „Bulandra” va prezenta - pe Facebook şi pe site-urile bulandra.ro şi smarrtradio.ro - miercuri, joi şi vineri, de la ora 19:00, filmul documentar „Se repetă... Hamlet” (cu participarea regizorului Liviu Ciulei, scenariul şi imaginea: Corina Tudose), realizat de TVR2 şi Teatrul Naţional de Televiziune, spectacolul „Hamlet”, după William Shakespeare (cu Marcel Iureş în rol principal), şi „Clipe de viaţă”, după William Saroyan (cu Gina Patrichi şi Petre Gheorghiu în distribuţie).
Sursa : news.ro