Antena Căutare

Articole despre adoptiva

Stela Popescu a fost găsită prăbuşită în holul de la intrarea casei de fiica ei adoptivă

Stela Popescu a fost găsită prăbuşită în holul de la intrarea casei de fiica ei adoptivă

Două echipaje SMURD au intervenit, dar nu au mai putut face nimic, pentru că, potrivit rezultatelor autopsiei, marea artistă murise deja de câteva ore.

Vineri, 24.11.2017, 13:12
44 de operaţii, tot atâtea anestezii, 80 de radiografii şi mii de emoţii. Peste toate a reuşit să treacă până acum, cu bine, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu

44 de operaţii, tot atâtea anestezii, 80 de radiografii şi mii de emoţii. Peste toate a reuşit să treacă până acum, cu bine, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu

Acum o lună, Kassandra a trecut prin cea mai grea operaţie. Şi de data aceasta s-a dovedit a fi o luptătoare şi, spune ea, are de gând să fie puternică până când se va face bine în totalitate.

Marti, 01.08.2017, 13:36
Kassandra, fetiţa adoptivă a fostului internaţional Iosif Rotariu, vrea cadou o nouă operație

Kassandra, fetiţa adoptivă a fostului internaţional Iosif Rotariu, vrea cadou o nouă operație

De Sfântul Nicolae, Kassandra, fetiţa adoptivă a fostului internaţional Iosif Rotariu, nu aşteaptă dulciuri. Speră să aibă şansa unei noi operaţii care o va aduce mai aproape de visul său. Acela de-a fi un copil normal

Marti, 18.11.2014, 19:07
Mama adoptivă a tinerei vândute în SUA: ”Am dat bani la agenție, nu și mamei naturale a lui Katie”

Mama adoptivă a tinerei vândute în SUA: ”Am dat bani la agenție, nu și mamei naturale a lui Katie”

Mama adoptivă a tinerei vândute în SUA susține că nu a dat bani mamei naturale a lui Katie.

Joi, 18.09.2014, 18:24
Un adolescent român caută familie adoptivă în SUA: Americanii care l-au luat din România l-au abandonat

Un adolescent român caută familie adoptivă în SUA: Americanii care l-au luat din România l-au abandonat

Un adolescent român caută cu disperare o familie care să îl adopte în Statele Unite. Aaron are 17 ani şi a fost adoptat în copilărie, dintr-un orfelinat românesc, dar, de curând, a rămas din nou orfan.

Vineri, 11.07.2014, 13:54
Adolescent român, caută familie adoptivă în SUA

Adolescent român, caută familie adoptivă în SUA

Un adolescent român caută cu disperare o familie care să îl adopte în Statele Unite. Aaron are 17 ani şi a fost adoptat în copilărie, dintr-un orfelinat românesc dar, de curând, a rămas din nou orfan.

Vineri, 11.07.2014, 13:37
Pisica, mama adoptiva pentru ratuste

Pisica, mama adoptiva pentru ratuste

O felina a ajuns vedeta pe internet dupa ce a adoptat trei ratuste ramase fara mama. Pisica nu-i pierde din ochi cat e ziua de lunga, iar noaptea ii lasa sa se cuibareasca in blana ei.

Joi, 08.08.2013, 08:09
Criza economica loveste in animalute: un hamster, cea mai mica victima

Criza economica loveste in animalute: un hamster, cea mai mica victima

SnowBall este un hamster albinos care a fost abandonat de stapanul lui pe o strada din Londra, relateaza Daily Mail.

Vineri, 10.02.2012, 00:00
VIDEO! Adoptie neobisnuita: un caine lup a infiat o pisicuta

VIDEO! Adoptie neobisnuita: un caine lup a infiat o pisicuta

Un pui de pisica siameza are o mama adoptiva neobisnuita. Pisicuta este ingrijita de un caine lup, care face orice sa o protejeze.

Joi, 02.02.2012, 00:00
Trei iepurasi fara urechi au fost abandonati de stapan

Trei iepurasi fara urechi au fost abandonati de stapan

Trei iepurasi au fost abandonati de stapan pe treptele unei case din Marea Britanie pentru ca nu au urechi, relateaza The Sun.

Vineri, 27.01.2012, 00:00
Fetita fara copilarie

Fetita fara copilarie

Are doar 6 ani, insa a suferit deja 30 de operatii. E povestea emotionata a Kasandrei, fiica adoptiva a lui Iosif Rotariu. Kasi a stat mai mult prin spitale, decat alaturi de jucarii. Fetita a fost batuta de bunici si abandonata acum 3 ani intr-un spital

Miercuri, 23.11.2011, 20:07

Ultimele știri

x