CSM a avizat negativ joi proiectul USR de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iniţiatorii calificând drept inexplicabilă decizia şi dând asigurări că îşi vor continua demersul legislativ.
Joi, 28.05.2020, 14:21Fostul ministrul al Dezvoltării, Daniel Suciu, spune că există informaţii că ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ştefan, a avizat la plată facturi neconforme pe care primării conduse de liberali le-au trimis la plată şi îl invită pe acesta să facă publice unităţile administrativ-teritoriale cărora nu li s-au decontat sumele de bani.
Miercuri, 12.02.2020, 14:04Ionuţ Stroe, avizat în comisii pentru Ministerul Tineretului şi Sportului, a declarat miercuri la audieri că americanii au o zicală conform căreia ”un dolar investit în sport salvează trei dolari cheltuiţi în sistemul de sănătate”.
Miercuri, 30.10.2019, 10:43Senatorul Marcel Vela, propus la Ministerul de Interne, a fost avizat marţi în comisiile de specialitate, el vorbind la audieri despre desecretizarea dosarului violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei şi despre o analiză a activităţii DSU.
Marti, 29.10.2019, 15:36Armata Romaniei este pe butuci. Mai mult de jumătate sin echipamentele militare sunt nefuncționale, arată un document foarte important avizat de Consilul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Duminica, 03.11.2013, 12:24Guvernul a avizat, luni, introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto, au declarat surse oficiale citate de Mediafax. Guvernul a anunţat recent că definitivat forma noii taxe auto,...
Marti, 19.02.2013, 15:22