Pentru Roby și Daniela a venit momentul adevărului, momentul întâlnirii amoroase la care tânărul visează din momentul în care a cunoscut-o pe noua sa cucerire. Numai că apartamentul său modest nu-i permite acestuia să-i ofere iubitei o...
Se spune că omul sfinţeşte locul! Cu atât mai mult, când vine vorba despre propria casă, pe care şi-o aranjează cum ştie mai bine. Fie în funcţie de modă, fie în funcţie de ceea ce-i place, indiferent de trenduri.
Miercuri, 23.03.2016, 20:16
Fiecare persoană cu un buget redus poate construi o casă sau își poate renova locuința.
Miercuri, 23.03.2016, 12:48
Deși băieții au fost cei care au greșit, fetele au fost cele care au plătit! În ziua lor de odihnă, au trecut la șmotru în casa concurenților!
La ora de dat cu aspiratorul prin casă, o pisică, în loc să se ascundă în cel mai îndepărtat cotlon, aşa cum fac cele mai multe surate ale ei, e întotdeauna prezentă lângă stăpână şi abia aşteaptă să porneasă aparatul.
Vineri, 18.03.2016, 16:34
Nu e ușor să fii Adele și să ai tot ce îți dorești.
Miercuri, 16.03.2016, 12:50
Pisicile cu blană albă şi ochii verzi sunt empatice. Am aflat asta de la Nadina Câmpean care are un astfel de exemplar. Se numeşte Dixie.
Marti, 15.03.2016, 20:18
Conflictul nocturn dintre Emilia şi celelalte fete a fost presărat din plin cu vorbe grele!
O casă veche de 300 de ani a demonstrat tuturor că aparențele pot fi extrem de înșelătoare. Ce ascunde locuința înăuntru?
Marti, 15.03.2016, 11:22
Sâmbătă seară, băieţii au dat o petrecere de pomină în cinstea Denisei!
Peste patru sute de oameni au fost afectaţi de focul izbucnit ieri în cartierul Titan din Capitală. Din 34 de apartamente n-a mai rămas nimic. A ars un etaj întreg, apartament cu apartament. Alte 100 de locuinţe au fost distruse de apa care a...
Joi, 10.03.2016, 19:19
Romică Ţociu şi Cornel Palade, vedetele supershow-ului Superbingo Metropolis, au vorbit despre premiile de duminică.
Până acum, au trăit într-o hală dezafectată, la marginea oraşului, alături de alte 20 de suflete. Două organizaţii umanitare din Marea Britanie şi Fundaţia Mereu Aproape şi-au unit forţele pentru aceşti copii. Iar formaţia Proconsul a...
Miercuri, 09.03.2016, 19:34
BNR vrea ca legea să fie opţională! Mai exact, clienţii să poată opta pentru credite care să poată fi stinse prin simpla predare a imobilului. Juriştii atrag atenţia, însă, că legea este aceeaşi pentru toţi. Iar o astfel de solicitare nu...
Miercuri, 09.03.2016, 19:28
Un muncitor calificat care lucra la acoperișul casei de cultură din Sîngeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, a căzut în gol de la șase metri.
Miercuri, 09.03.2016, 13:45
Consilierul local din Mediaş, care voia sa opereze câinii ca să nu mai latre, loveşte din nou. Are o nouă propunere, la fel de ciudată: animalele scapă de operaţie şi au voie să latre noaptea, dar numai în casa stăpânului
Joi, 03.03.2016, 13:36
Pentru prima data în ultimii patru ani, preţurile apartamentelor au depăşit luna trecută 1000 de euro pe metrul pătrat, potrivit imobiliare.ro.
Joi, 03.03.2016, 10:20
O femeie de aproape 80 de ani a fost spulberată de o maşină chiar în faţa casei, când se întorcea de la Biserică. Doi dintre copiii ei au fost martori la scenă. Mama lor, care mergea în baston, era prea obosită ca să mai meargă până la...
Joi, 03.03.2016, 07:07
Conform Legii nr. 15/2003, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani pot solicita primăriilor din mediu rural de care aparțin atribuirea gratuită a unei suprafețe de teren de până la 1.000 mp, pe care îşi pot construi o locuință proprietate personală
Vineri, 26.02.2016, 13:58
Hoţii care i-au spart casa bodyguardului de la Colectiv în timp ce acesta era în spital, au fost arestaţi în urmă cu puţin timp. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi aseară de către poliţişti.
Vineri, 26.02.2016, 13:19
Poliţiştii şi procurorii fac anchetă într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, în care prejudiciul se ridică la 4 milioane de euro. În cauză sunt implicaţi tatăl şi fratele edilului, iar în dosar ar apărea şi numele lui
Joi, 25.02.2016, 13:32
De ziua Valentinei, toți concurenții au dansat și s-au distrat în casa fetelor.
Joi, 25.02.2016, 12:25
De ziua Valentinei, toți concurenții au dansat și s-au distrat în casa fetelor.
Sunt fetele judecate prea aspru de baieti cu pretentii prea mari?
O concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu” a fost pusă pe şotii în ediţia de marţi a reality show-ului de la Antena 1. Loredana este cea care a dat startul distracţiei, şi i-a făcut o farsă lui Marius. S-a lăsat cu multă făină, dar şi cu hohote de râs.
Marti, 23.02.2016, 15:33
Cele mai bune farse sunt "coapte" atunci cand faina isi face aparitia!
O tragedie n-a venit singură într-o familie săracă din judeţul Bacău. Mai mulţi indivizi înarmaţi cu bâte şi topoare au intrat în curtea a doi bătrâni şi le-au spart geamurile la casă. Bolnav de inimă, bărbatul de 78 de ani s-a...
Luni, 22.02.2016, 16:07
Odată cu firele de înaltă tensiune arde şi cubul în care o barză şi-a petrecut ultimele veri. Într-un final, un echipaj de pompieri care se întorcea de la o altă intervenţie a reuşit să stingă incendiul.
Luni, 22.02.2016, 06:38
Află aici ce a făcut Emilia în timpul petrecut departe de Nicolae!
Nicu, unul dintre băieţii din casa "Mireasă pentru fiul meu", este acuzat că ar fi atras de bărbaţi.
168 de zile s-au scurs de când concurenţii şi-au început aventură pe drumul dragostei! Aseară, amorezii au dat o petrecere pe cinste!
Banca Naţională le-a propus senatorilor excluderea programului "Prima Casă" din legea dării în plată, dar şi introducerea unui plafon de 50.000 de euro al creditului, iar ratele datornicului să depăşească 65% din venituri pentru ca acesta...
Joi, 18.02.2016, 19:24
Senatorii au decis, astăzi, că tinerii pot stinge datoriile către banci, cu imobilele. Vestea a bucurat numeroși români aflați în această situație.
Miercuri, 17.02.2016, 20:29
Senatorii au decis, astăzi, că tinerii pot stinge datoriile către banci, cu imobilele. Decizia a stârit nemulţumirea bancherilor care ameninţă cu dispariţia creditelor pentru programul guvernamental.
Miercuri, 17.02.2016, 19:39
Mama concurentului a oferit un interviu în care a declarat că Florin a trăit încă de la vârsta de cinci ani într-un orfelinat dat fiind faptul că posibilităţile materiale erau foarte mici, ea a fost nevoită să îl lase acolo atât pe el cât şi pe fraţii lui.
Miercuri, 17.02.2016, 15:23
Mama concurentului a oferit un interviu în care a declarat că Florin a trăit încă de la vârsta de cinci ani într-un orfelinat dat fiind faptul că posibilităţile materiale erau foarte mici, ea a fost nevoită să îl lase acolo atât pe el...
Ella a revenit în casă cu desaga plină de veşti care mai de care mai fierbinţi!
Doi tineri au decis să lase deoparte vacarmul oraşului şi să se mute în natură. Cei doi s-au hotărât să locuiască în mijlocul naturii în Munții Apuseni și au cumpărat un teren într-un sat din comuna Mogoș, județul Alba, pe care se află o casă veche de 80 de ani degradată.
Luni, 15.02.2016, 11:10
Un incendiu urmat de o deflagraţie puternică s-a produs aseară, într-o locuinţă dintr-un bloc din Slatina. Şi totul s-a întâmplat din cauza proprietarilor. Oamenii au lăsat maşina de spălat rufe în funcţiune şi au plecat de acasă.
Vineri, 12.02.2016, 13:24
Problema curățeniei provoacă tensiuni între veterani și concurenți! Florin a pornit în inspecție în Casa Băieților!
Miercuri, 10.02.2016, 15:22
Problema curățeniei provoacă tensiuni între veterani și concurenți! Florin a pornit în inspecție în Casa Băieților!
Doi clienţi puşi pe scandal au scos sabia într-o casă de pariuri de la periferia Buzăului. Indivizii s-au enervat când i-au văzut acolo pe agenţii de pază.
Luni, 08.02.2016, 13:33
Răzvan Simion a avut parte de o surpriză neplăcută în acest weekend. La întoarcerea de la munte, vedeta Antena 1 a descoperit că hoții i-au făcut o "vizită neanunțată" în lipsă!
Luni, 08.02.2016, 08:45
Răzvan Simion a avut parte de o surpriză neplăcută în acest weekend. La întoarcerea de la munte, vedeta Antenei 1 a descoperit că hoții i-au făcut o "vizită neanunțată" în lipsă! Din fericire pagubele nu au...
O sobă de teracotă incinsă la maxim şi un coş necurăţat a transformat o casă din Tulcea într-o torţă.Coşul plin de funingine a luat foc, iar flăcările au cuprins acoperişul. Tencuiala s-a făcut bucăţi, şi a început să explodeze.
Duminica, 07.02.2016, 08:39
A fost panică de dimineaţă, în Buzău, după ce o casă a luat foc. Trei persoane, printre care şi un copil de un an, au fost la un pas să se intoxice cu fum, după ce podul casei a fost cuprins de flăcări.
Vineri, 05.02.2016, 16:17
Caz revoltător în Gorj. O mamă este cercetată penal după ce şi-a lăsat copiii singuri în casă, timp de o săptămână. Cel mai mic are 4 ani, iar cel mai mare 15. Acesta se presupune că trebuia să aibă grijă de ceilalţi 3 fraţi mai mici...
Vineri, 05.02.2016, 13:36
În ciuda eforturilor titanice, fetel nu reuşesc să rezolve problema bugetului!
Primăria din Bistriţa vine în ajutor tinerelor familii de veveriţe. Aleşii locali au votat proiectul "Prima casă" pentru veveriţe. Nu ştim cum va arăta locuinţa rozătoarelor, luată din bani publici, însă trebuie să fie tare....
Miercuri, 03.02.2016, 06:52