Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţă, avertizări cod galben de vânt puternic şi ninsoare pentru zona de munte a şapte judeţe din sudul şi sud-vestul ţării. De altfel, meteorologii au avertizat că din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică dimineaţa va fi vânt puternic în special în sud-vestul şi centrul ţării, iar la munte va ninge viscolit şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Sambata, 28.10.2017, 09:27Românii nu au scăpat de vremea rea, întreaga ţară fiind sub avertizare de ger şi viscol în următoarele zile. Abia începând de joi vremea se va îndrepta, usor, spun meteorologii, care atrag atenţia că până atunci ne vom confrunta cu un nou val de ninsori.
Marti, 10.01.2017, 15:54Meteorologii au emis, duminică, o informare meteorologică potrivit căreia în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar în cursul nopţii în Carpaţii Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.
Duminica, 16.10.2016, 17:35