La iniţiativa UDMR şi a Partidei Romilor Pro-Europa membrii Consiliului Minorităţilor Naţionale (CMN) au adoptat o declaraţie comună, prin care condamnă afirmaţiile rasiste ale primarului oraşului Târgu Mureş Dorin Florea solicitând acestuia să îşi ceară scuze şi să îşi prezinte demisia. Declaraţia comună constată că afirmaţiile primarului sunt discriminatorii, instigă la ură, respectiv contravin mai multor prevederi ale Constituţiei.
Joi, 23.01.2020, 09:35Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat cu 10.000 de lei pe primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, după afirmaţiile privind realizarea de anchete sociale în cazul cuplurilor care vor să aibă un copil. CNCD a constatat că acestea încalcă dreptul la demnitate al cetăţenilor care aparţin unei clase sociale, respectiv unei minorităţi etnice, constituind un discurs incitator la ură, depăşind limitele libertăţii de exprimare şi încalcă prevederile din Constituţie privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.
Miercuri, 22.01.2020, 17:10Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, marţi, că nu tolerează declaraţiile care încurajează discriminarea de orice fel şi că va avea o discuţie cu primarul Dorin Florea care a spus că doreşte realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o "situaţie financiară acceptabilă", "un nivel de educaţie minim stabilit prin lege" şi o vârstă minimă.
Marti, 14.01.2020, 12:27Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost citat pentru audieri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a anunţat, marţi, preşedintele CNCD, Astzalos Csaba. Citaţia a fost trimisă după ce edilul a afirmat că doreşte realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o "situaţie financiară acceptabilă", "un nivel de educaţie minim stabilit prin lege" şi o vârstă minimă.
Marti, 14.01.2020, 11:13Vicepresedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, astazi, la Targu Mures, ca numarul scolilor din municipiu care au denumiri in limba maghiara ar trebui "sa fie proportional cu numarul locuitorilor de etnie maghiara".
Vineri, 21.10.2011, 00:00Primarul municipiului Targu Mures, pedelistul Dorin Florea, nu crede ca judetul Mures ar trebui alipit "emotional" la Harghita si Covasna, asa cum prevede proiectul UDMR privind regiunile de dezvoltare, spunand ca ar fi ca si cum cineva s-ar apuca de lucru "cu doi handicapati".
Joi, 09.06.2011, 00:00Primarul municipiului Targu Mures, Dorin Florea, a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca doreste sa introduca o taxa pe murdarie, pe care sa o achite cei care nu respecta normele minime de civilizatie, pornind de la cei care nu-si toaleteaza copacii pana la proprietarii caselor, care nu isi renoveaza portile si fatadele cladirilor.
Miercuri, 19.01.2011, 00:00