În luna martie, vânzările de către investitorii străini de obligaţiuni şi acţiuni de pe 24 de pieţe emergente au depăşit 80 miliarde de dolari, o creştere de patru ori faţă de ultimul trimestru al anului 2008, arată o analiză Coface, potrivit căreia consecinţele pandemiei de Covid-19 sunt probabil mai grave pentru economiile emergente.
Marti, 05.05.2020, 11:58Încrederea investitorilor în mediul legislativ rămâne la un nivel scăzut după episodul Ordonanţei de Urgenţă 114, anunţată în decembrie 2018, iar oamenii de afaceri au fost nevoiţi să se adapteze la ”noul normal”, adică la o situaţie dominată de lipsa de predictibilitate, a anunţat, miercuri, Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
Miercuri, 16.10.2019, 14:24Lactatele autohtone vor fi înlocuite treptat cu cele din import, până în 2015. Pe de o parte jucătorii locali vor fi „înghiţiţi” de coloşii internaţionali, iar pe de altă parte vom asista la falimente...
Marti, 11.09.2012, 13:51Când îşi pune ceva în cap, este greu de crezut că nu duce până la capăt. Vorbim despre poporul chinez, a cărui expansiune în lumea largă sperie Occidentul, mai ales prin ofensiva economică. La noi însă li s-a „înfundat”. Investitiile chineze în România sunt incredibil de mici. Motivele sunt multe.
Miercuri, 05.09.2012, 15:47In primele cinci luni au fost atrase mai putin de 800 de milioane de euro. Cei mai multi bani au venit anul trecut din Olanda, Austria si Germania. Costurile cu forta de munca sub media europeana transforma Romania intr-un loc atractiv pentru investitii.
Luni, 22.08.2011, 00:00Un studiu realizat de Banca Nationala si Institutul National de Statistica (INS) arata ca soldul investitiilor straine directe a inregistrat la finele anului trecut valoarea de 49,9 miliarde de euro, in urcare cu doar 2,25% fata de 2008, dupa ce in urma cu doi ani totalul ISD crestea cu 14,3% comparativ cu 2007.
Luni, 15.11.2010, 00:00Banca Nationala a Romaniei a anuntat ca investitiile straine directe s-au redus in primele cinci luni ale anului 2010 cu 31,5%, fata de perioada similara din 2009, la 1,433 miliarde de euro.
Marti, 13.07.2010, 00:00