Echipele care au acceptat provocarea ,,Asia Express” au parcurs deja jumătate din Drumul Dragonului, maratonul de 5000 de kilometri pe teritoriul asiatic. Până în acest moment, au cunoscut culturile a două țări- Vietnam și Laos, au descoperit peisaje incredibile, au dormit în casele unor localnici total necunoscuți și s-au lovit de situații limită.
Concurenții de la Asia Express s-au luat la întrecere cu bautură. ”Îmi doream să beau o bere, nu trei litri!”, a spus zâmbind Ionuț Ghenu.
În ultima probă din Vietnam, în care concurenții au fost puși în situația de a obține permisul de trecere spre Laos, următoarea destinație "Asia Express", cei 12 s-au lovit de o probă în care frații Moroșanu au avut un cuvânt de spus, iar alegerea lor a determinat timpul de așteptare al fiecăruia.
Pentru a obține permisul de trecere către Laos, următoarea țară din Drumul Dragonului, concurenții au trecut prin alte probe de foc. Au înfruntat frigul, au dormit în condiții improprii, au mers pe jos kilometri întregi, însă, în final, au izbutit cu toții. Laosul îi așteaptă în formulă de 12, căci toate cele 6 echipe merg mai departe.
În cea de-a patra ediție a celui mai dur show de televiziune, "Asia Express", concurenții s-au întrecut aprig pentru a obține permisul de trecere către Laos, următoarea țară din Drumul Dragonului.
Lora și Ionuț Ghenu sunt primii care au ajuns în Hanoi, capitala Vietnamului, destinația impusă de Gina.
Moroșanii, Raluka și Ana Baniciu, jurații concursului culinar au decis ca Lora țo Ionuț Ghenu să câștige amuleta de o mie de euro.
Nicăieri nu-i ca la Asia Express! Ce probe? Ce aventură? La Asia se gustă carne de șarpe și se gătește! Bucătari au fost Lora, Ionuț Ghenu, Dorian și mama lui Luminița. Ca să câștige amuleta de o mie de euro, ei trebuie să gătească șarpe, într-un concurs culinar pregătit de Gina.
Ca să câștige amuleta de o mie de euro, Luminița și Dorian Popa, Lora și Ionuț Ghenu trebuie să gătească șarpe, într-un concurs culinar pregătit de Gina.
Misiune imposibilă pentru câștigarea amuletei de 1000 de euro: gătirea carnei de șarpe. Cele două echipe care au ajuns primele la punctul anterior de control au făcut file de șarpe.
Luminița și Dorian Popa, Lora și Ionuț Ghenu se vor lupta să câștige amuleta de o mie de euro. Cele două cupluri au ajuns primele la Gina cu ingredientele de pe listă.
Lora și Ionuț Ghenu reușesc să găsească un loc de dormit, chiar reușesc să găsească și de mâncare.
Lora și Ionuț Ghenu, Daniela Crudu și Vica Blochina, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au ajuns primii la destinație, astfel au șansa să câștige amuleta în valoare de 500 de euro.
Ca să câștige amuleta, Lora și Ionuț Ghenu, Daniela Crudu și Vica Blochina, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu trebuie să prindă pește, iar apoi să-l vândă la piață.
Lora și Ionuț Ghenu, Daniela Crudu și Vica Blochina, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au ajuns primii la destinație, astfel au șansa să câștige amuleta în valoare de 500 de euro.
Lora și Ionut Ghenu au declarat încă de la început că Asia Express este un proiect pe care l-au acceptat imediat, tocmai pentru că își doreau să ia rucsacul în spate și să plece prin lume în căutare de...
Lora și Ionuț Ghenu au demonstrat că sunt puternici și competitivi atunci când au acceptat să facă parte din aventura „Asia Express”. Deși stilul de viață asiatic este foarte diferit de cel românesc, cei doi au promis că se vor întoarce în Asia cu prima ocazie. Atât de mult le-a plăcut aici!
Lora și iubitul ei. El la cumpărături, ea la sală, dar mereu împreună. Cei doi au intrat în febra sărbătorilor şi au dat startul maratonului de cumpărături. Să vedem prin ce peripeţii au trecut.
Vineri, 22.12.2017, 10:06În timpul probelor de pe teritoriul asiatic, Lora și Ionuț Ghenu și-au făcut timp să trasmită un mesaj românilor de acasă. Oboseala fizică și lipsa confortului încep să își pună amprenta, iar dorul de casă devine din ce în ce mai puternic, în special de Ziua Națională.
Când au acceptat provocarea Asia Express, Lora şi Ionuț Ghenu nu știau la ce să se aștepte. Au plecat la drum, gândindu-se că se vor susține unul pe celălalt. Și așa se întâmplă. Dar cine susține pe cine?
Lora şi Ionuţ Ghenu şi-au făcut bagajele şi au plecat din ţară în destinații exotice, cu ocazia show-ului Asia Express.
Bombă în showbiz.. Ionuț Ghenu face primele declarații despre sarcina Lorei. Cei doi îndrăgostiți au anunțat că s-ar putea să devină părinți curând.
Vineri, 17.11.2017, 09:46Lora şi Ionuț Ghenu sunt cea de-a doua pereche de vedete care a acceptat provocarea Asia Express, show ce va fi difuzat în primăvara anului 2018 la Antena1.
Mai toate vedetele au avut partea de vacanţă, dar nu şi ea. Lora a muncit toată vara şi abia acum a plecat să se relaxeze.
Miercuri, 13.09.2017, 13:23Lora şi iubitul său, implicaţi într-un scandal, după ce Ionuţ Ghenu a intrat în conflict cu un bărbat. S-a lăsat cu acuzaţii grave şi chiar ameninţări cu moartea.
Joi, 20.07.2017, 20:46Andreea Marin a făcut mărturisiri la Gala Antena Stars, acolo unde au păşit pe covorul roşu o mulţime de vedete. Printre ele s-au numărat şi Lora şi viitorul ei soţ. Ionuţ Ghenu care i-a oferit inelul de logodnă într-o peşteră, lângă...
Miercuri, 14.12.2016, 07:47Lora este una dintre cele mai iubite artiste din România şi se poate lăuda cu o carieră de succes. În ceea ce priveşte viaţa personală, în schimb, vedeta este foarte discretă şi evită să vorbească despre lucrurile intime.
Sambata, 12.12.2015, 14:39Lora, una dintre cele mai iubite cântărețe din showbiz-ul românesc, pare să iubească din nou. După ce a suferit enorm atunci când relația cu Dan Badea s-a rupt și s-a finalizat cu un divorț, artista este gata să o ia de la capăt.
Joi, 30.07.2015, 11:01Lora şi Ionuţ Ghenu, tour managerul ei şi fostul iubit al Doiniţei Oancea, sunt din ce în ce mai apropiaţi.
Miercuri, 29.07.2015, 23:37De când s-a despărţit de Dan Badea, Lora spune că este singură, dar e pregătită pentru un nou bărbat în viaţa sa. După multe zvonuri că ar avea o relaţie cu Ionuţ Ghenu, managerul ei, vedeta a recunoscut că există o legătură între ei.
Luni, 29.06.2015, 09:39