Exploratorii au reuşit să o identifice, abia după ce au găsit un pasaj de legătură între două grote subacvatice din estul Mexicului. Peştera de aproape 350 de kilometri a fost descoperită după luni întregi de explorare a unui labirint...
Miercuri, 17.01.2018, 16:37
Maşina în care erau soţul, soţia şi bebeluşul de patru luni nu era echipată corespunzător și nu a mai putut urca, la un moment dat, din cauza zăpezii de pe drum. Jandarmii montani de la Postul Zănoaga au deblocat autovehiculul și i-au...
Joi, 28.12.2017, 13:30
Peste 10 mii de oameni au participatla slujba oficiată la Peştera Sfântului Andrei! Serviciul religios a fost susţinut de 13 preoţi, din ţară şi din străinătate. Alături de ei, credincioşii s-au rugat ca să primească ocrotirea sfântului.
Joi, 30.11.2017, 16:43
Peste 10 mii de oameni au participatla slujba oficiată la Peştera Sfântului Andrei! Serviciul religios a fost susţinut de 13 preoţi, din ţară şi din străinătate. Alături de ei, credincioşii s-au rugat ca să primească ocrotirea sfântului.
Joi, 30.11.2017, 16:20
Urşii dau alerta în fiecare zi.Azi-noapte, unul dintre ei a atacat cabana salvamontiştilor în Dâmboviţa. Iar altul a fost filmat în timp ce venea să ia masa la tomberoanele din Răcădău, Braşov
Joi, 09.11.2017, 19:24
Incursiune în adâncurile muntelui, la temperaturi de toamnă - iarnă şi cu experienţe de neuitat.
Sambata, 19.08.2017, 11:39
Incursiune în adâncurile muntelui, la temperaturi de toamnă - iarnă şi cu experienţe de neuitat. Este alegerea pe care au făcut-o zeci de speologi dar şi sute de turişti. Ei au luat la pas peşteri dintre cele mai misterioase de pe meleagurile...
Sambata, 19.08.2017, 08:50
Cei care au vrut cu adevărat răcoare, s-a ascuns de caniculă. La propriu - în peşteri. La Râşnov temperaturile din grotă sunt cu 15 sau chiar 20 de grade Celsius mai mici decât cele de afară.
Sambata, 01.07.2017, 19:35
În peştera Biserica Fetelor, tinerele încă mai merg an de an, să-şi afle ursitul. O legendă veche de când lumea spune că izvorul din grotă are puteri magice. Nu e singura minune din Ţinutul Pădurenilor, o zonă idilică, încărcată de...
Miercuri, 15.02.2017, 20:16
Pentru mii de turişti, Crăciunul nu a reprezentat numai mâncare, băutură şi somn cât încape! Cei sosiţi la Padina cel puţin, au folosit minivacanţa pentru a explora frumuseţile zonei. Unii au ales traseele spectaculoase ce duc la Babele sau...
Marti, 27.12.2016, 13:32
Răzvan Simion, simpaticul prezentator de la Neatza, spune un banc extrem de amuzant.
Timp de şapte zile, în Peştera cu Ferigi din Munţii Apuseni 33 de medici şi speologi din nouă ţări au învăţat unii de la alţii cum să salveze mai bine o viaţă. Au lucrat în împreună şi au învăţat cele mai bune tehnici de echipare...
Luni, 26.09.2016, 16:28
Seară de coşmar pentru mai mulţi turişti aflaţi într-o tabără în Alba. Au rămas blocaţi într-o peşteră din Munţii Apuseni. Nouă adolescenţi, români şi francezi, şi doi adulţi au rămas prinşi în subteran din cauza unei viituri....
Marti, 23.08.2016, 16:24
Mai mulţi oameni sunt blocaţi în peştera Huda lui Papară din Alba, după ce o viitură a blocat calea de acces. Este vorba de un grup de speologi, dar şi câţiva turişti, printre care şi copii.
Luni, 22.08.2016, 19:12
Explorată recent, între anii 2009-2010, de către Asociația Britanică de Cercetare a Peșterilor (BCRA), Peștera Son Doong este situată în centrul Parcului Național Phong Nha, provincia Quang Binh din regiunea centrală a Vietnamului, potrivit oxalis.com.vn, și deține recordul de cea mai mare peșteră din lume, fapt atestat de Guinness World Records în 2013. Peștera a fost deschisă publicului în 2013
Miercuri, 27.07.2016, 09:16
În plină perioadă caniculară, românii caută evadarea de sub soare. O găsesc pe sub crestele de pe Transfăgărăşan. Sute de oameni au stat cu picioarele în zăpadă şi cu ochii la peisajele superbe. Alţii au găsit răcoare sub pământ....
Joi, 14.07.2016, 19:41
Mii de români au fugit de aerul fierbinte din oraşe într-unul dintre cele mai răcoroase locuri din ţară. Este vorba de Peştera Ialomiţa, din Munţii Bucegi.
Duminica, 03.07.2016, 08:55
O peșteră din România este considerată una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului trecut. Izolată de mediul exterior pentru aproximativ 5,5 milioane de ani, Peștera Movile a fost descoperită de români în anul 1986, atunci când explorau împrejurimile Mangaliei pentru a stabili zona în care vor construi o termocentrală
Miercuri, 25.05.2016, 11:33
Doi tineri din Marea Britanie au ajuns celebri pe internet, după ce au publicat fotografiile de la nunta lor. Anthony şi Mari Jones şi-au unit destinele departe de casă, în cea mai mare peşteră de gheaţă din lume. Este vorba de un tunel lung...
Sambata, 26.03.2016, 08:46
Un mexican a reușit să uimească întreaga omenire după ce a ales să petreacă mai bine de 25 de ani, lucrând într-o peșteră.
Duminica, 20.03.2016, 10:13
Există un loc din Liban ce arată de-a dreptul incredibil. Aici există o peșteră ce îți taie respirația!
Vineri, 11.03.2016, 16:41
La patru ore de mers cu maşină din Bucureşti, lângă comună gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţară noastră
Marti, 12.01.2016, 07:48
Ţara noastră are multe locuri de o frumuseţe aparte, fascinante, în jurul cărora există tot felul de legende şi poveşti incredibile.
Luni, 23.11.2015, 11:32
În Bihor există o peşteră cum alta nu-i. Nici în România, nici în Europa. O peşteră a cristalelor. Este un loc pe care trebuie să-l vezi pentru a putea crede că este real. Iar faptul că doar un accident fericit a adus-o la lumină, face ca...
Luni, 14.09.2015, 20:04
E impunătoare. Una dintre cele mai înalte din ţară. Neobişnuită. Ca o catedrală subterană a Pădurii Craiului. O catedrală gotică, la porţile căreia încă se mai aud poveşti de groază.
Vineri, 28.08.2015, 20:04
Ce poate fi mai plăcut într-o zi caniculară, decât nişte clipe răcoroase? De asta au parte sute de turişti care intră zilnic în Peştera Ialomiţei, situată în Bucegi. Pe lângă temperaturile ce nu trec de 6 grade celsius, oamenii se...
Luni, 10.08.2015, 13:27
Căldura extremă a schimbat planurile multor turişti. În ultima clipă, ei s-au hotărât să se adăpostească de caniculă în peşteri. Sub pământ, temperatura este chiar şi cu 20 de grade celsius mai mică decât afară. Administratorii...
Miercuri, 22.07.2015, 06:44
Un scafandru cunoscut din Gorj le-a dat emoţii mari, astăzi, colegilor lui Darius Bistriceanu, cel care i-a ajutat, anul trecut, pe sinisraţii de la Novaci, a intrat împreună cu un coleg în peştera de lângă Mănăstirea Tismana ca să se...
Sambata, 27.06.2015, 19:16
O destinaţie turistică neobişnuită este pe punctul să se deschidă în Islanda. Cea mai mare "peşteră" făcută de mâna omului, într-un gheţar, va fi inaugurată în două săptămâni în Islanda. Lungă de 800 de metri şi adâncă de 30,...
Joi, 14.05.2015, 16:25
Poliţiştii şi salvamontiştii din Hunedoara s-au înfiorat şi ei, noaptea trecută. Cadavrul unei femei a fost găsit într-o peşteră din Munţii Şureanu, de câţiva turişti
Miercuri, 15.04.2015, 13:03
Într-o peşteră din sudul Franţei a fost inaugurat un muzeu cu totul ieşit din comun. Este vorba de reproducerea identică a unei alte peşteri, din apropiere, unde s-au descoperit picturi rupestre create cu zeci de mii de ani în urmă.
Sambata, 11.04.2015, 07:35
În România există un loc special ce a atras atenția oamenilor de știință din întreaga lume.
Marti, 03.03.2015, 14:31
Peștera Polovragi este un obiectiv turistic vizitat de români și de străini deopotrivă, dar puțini sunt cei care știu că aici se află unul dintre cele mai mari mistere ale României.
Marti, 03.02.2015, 13:25
Puţini sunt cei care au auzit de Şinca Veche şi de fenomenele stranii ce se petrec aici. Se pare că nici oamenii de ştiinţă nu au explicaţii pentru aceste lucruri.
Luni, 26.01.2015, 15:28
Peştera Chauvet din sudul Franţei, unde se află cele mai vechi picturi cunoscute până în prezent, a fost înscrisă, anul trecut, în Patrimoniul mondial al UNESCO.
Miercuri, 21.01.2015, 00:08
Cea mai faimoasă peşteră din Slovenia a îmbrăcat straie de sărbătoare.Cu ocazia Crăciunului, naşterea lui Iisus a fost pusă în scenă în peştera lungă de 21 de kilometri
Miercuri, 24.12.2014, 16:34
Sunt şapte sute de mii de români care-şi serbează onomastica astăzi. Unii, prin rugăciuni. Zeci de oameni s-au închinat azi noapte în Peştera Sfântului Andrei.
Duminica, 30.11.2014, 06:16
Pentru multă lume, numele locului ar fi un motiv suficient de bun pentru a face cale întoarsă. Nu şi pe noi. Mânaţi de curiozitate, am mers spre comuna Raşca, din Satu Mare. Localitatea în care se află Casa Dracului. Un nume sinistru şi cu o...
Miercuri, 24.09.2014, 20:05
În România se găseşte cel mai mare gheţar subteran din lume? Suntem convinși că puţini ştiu. Îşi are casa în Peştera Scărişoara şi este o adevărată aventură să-l vizitezi. Atât pentru simplii turişti, cât şi pentru oamenii de ştiinţă.
Marti, 23.09.2014, 22:29
În România se găseşte cel mai mare gheţar subteran din lume. Îşi are casa în Peştera Scărişoara şi este o adevărată aventură să-l vizitezi. Atât pentru simplii turişti, cât şi pentru oamenii de ştiinţă.
Marti, 23.09.2014, 20:18
Iubea munţii, dar un munte i-a întins capcana mortală! Un sportiv din Suceava a murit într-o peşteră din Apuseni. A căzut în gol peste o sută de metri, sub ochii familiei. Adrian Ciocan era biciclist şi jucător de hochei.
Luni, 01.09.2014, 19:12
Zeci de speologi şi lucrători ai serviciilor de salvare din Austria s-au mobilizat în ajutorul unui cercetător polonez imobilizat, după o cădere, într-o peşteră din Munţii Alpi. Peştera este adâncă de 200 de metri iar intrarea sa este...
Vineri, 15.08.2014, 07:21
Grota cu pricina se află în judeţul Braşov, a fost complet modernizată şi găzduieşte, săptămânal, concerte de muzică jazz
Miercuri, 16.07.2014, 17:41
O casă scoasă recent la vânzare, în statul american Missouri, e vizitată zilnic de zeci de curioşi care licitează pentru a o cumpăra. E amenajată la gura unei peşteri şi se întinde pe trei etaje. Licitaţia a ajuns la 220 de mii de dolari.
Marti, 01.07.2014, 16:44
Geologul accidentat, acum 12 zile, în cea mai adâncă peşteră din Germania a fost, în sfârşit, adus la suprafaţă şi internat în spital. Bărbatul a căzut şi s-a rănit grav la cap, la o adâncime de peste 1100 de metri
Vineri, 20.06.2014, 07:31
Geologul blocat, de mai bine de o săptămână, într-una din cele mai adânci peşteri ale Germaniei şi-a început călătoria spre lumina zilei. Bărbatul în vârstă de 52 de ani s-a rănit la cap, la 1000 de metri sub nivelul solului.
Marti, 17.06.2014, 07:25
Starea geologului blocat de mai bine de opt zile în cea mai mare peşteră a Germaniei este stabilă. Salvatori şi medici fac eforturi imense pentru a îl aduce la suprafaţă, în vreme ce trei doctori stau în permanenţă cu el, în adâncuri.
Luni, 16.06.2014, 07:34
De trei zile, 100 de medici şi salvamontişti din Germania, Italia, Elveţia şi Austria se chinuie să-l salveze pe un cercetător rămas captiv într-o peşteră. Bărbatul de 52 de ani se află imobilizat la un kilometru sub pământ şi e rănit grav. Cu fiecare oră care trece, starea sa de sănătate se deteriorează.
Joi, 12.06.2014, 08:22
De trei zile, o sută de medici şi salvamontişti, din Germania, italia, elveţia şi Austria se chinuie să-l salveze pe un cercetător rămas captiv într-o peşteră. Bărbatul de 52 de ani se află imobilizat la un kilometru sub pământ şi e...
Joi, 12.06.2014, 06:58
Cel mai mare meteorit căzut vreodată pe pământ, unul care ar fi provocat inclusiv dispariţia dinozaurilor, ar fi fost găsit chiar în peşterile din ţara noastră. Bărbatul care a găsit corpul extraterestru, de duritatea diamantului a primit deja o confirmare care-i aprobă bănuielile.
Joi, 13.02.2014, 17:49