Solicitările pentru vacanţele în luna iubirii, februarie, când sărbătorim Dragobetele şi Valentine’s Day au crescut cu 30% în acest an, iar cele mai căutate destinaţii exotice sunt Maldive, Thailanda, Mauritius, Tanzania şi Brazilia, potrivit unui comunicat transmis vineri de Eturia.
Vineri, 31.01.2020, 17:10Turiştii care călătoresc în scopuri de business preferă în special hotelurile de patru stele, localizate cât mai aproape de zona lor de interes, iar durata medie a unei călătorii de afaceri este de trei zile, potrivit unei analize a companiei de turism GoTravel, specializată pe zona de turism corporate, care arată că turismul de afaceri va creşte cu 12% în 2020.
Miercuri, 29.01.2020, 16:03Companiile din domeniile farmaceutic, agricultură, IT, FMCG şi auto sunt, pe piaţa românească, principalii organizatori de evenimente corporate pentru angajaţi, clienţi sau parteneri, printre care conferinţe, incentive sau team building-uri, arată un comunicat al touroperatorului Aerotravel, care precizează că printre destinaţiile favorite sunt Roma, Londra, Paris, Amsterdam şi Berlin.
Joi, 21.11.2019, 17:30Compania de călătorii Eximtur a deservit în perioada ianuarie-septembrie 286.000 clienţi, dintre care 160.000 pentru sejururi în România, 40.000 pentru sejururi externe şi 86.000 pentru servicii business travel, perioadă în care vânzările pentru destinaţiile balneo-montane au crescut cu 60%, iar cele pe litoral cu 18%.
Joi, 07.11.2019, 16:10Numărul românilor care îşi achiziţionează vacanţa de vară încă din toamna anului anterior plecării în concediu este în creştere, astfel că peste jumătate dintre turişti îşi stabilesc planurile de vacanţă cu câteva luni înainte, arată o analiză a Christian Tour, unul dintre cei mai mari operatori de chartere din România.
Luni, 28.10.2019, 16:33