Antena Căutare

Asia Express, 21 noiembrie 2021. Lidia Buble și Estera, cu lacrimi în ochi când au primit cel de-al doilea cufăr de la Irina Fodor

Lidia Buble și Estera au primit cel de-al doilea cufăr de la Irina Fodor și riscă eliminarea dacă în cutie se află o nestemată roșie. Cele două nu și-au mai putut stăpâni emoțiile și au izbucnit în lacrimi.

Primele două zile din Israel le-au oferit concurenților experiențe unice și situații neașteptate pe traseu. Cele patru echipe rămase în competiție au cunoscut o nouă cultură și au fost nevoite să se adapteze rapid pentru a-și păstra locul de pe Drumul Împăraților.

La începutul ediției 38 a sezonului 4 din Asia Express, Irina Fodor le-a dezvăluit concurenților că are trei cutii în care se află două nestemate verzi și una roșie, care vor fi date pe rând celor care ajung pe ultimul loc la ea în cursul zilei.

Cosmin și Eliza Natanticu au obținut prima cutie, iar Lidia Buble și Estera au primit cel de-al doilea cufăr care ascunde o altă piatră prețioasă. Soarta celor două echipe va depinde de culoarea nestematelor din cutii.

Citește și: Asia Express, 17 noiembrie 2021. Lidia Buble a fost legată de mână cu un șnur roșu ca să își găsească alesul pe Drumul Împăraților

În timp ce Mihai Petre și Elwira răsuflau ușurați că au trecut prin cursă fără a ajunge pe ultimul loc, Cuza și Emi au fost ținuți în suspans de către prezentatoarea TV. Băieții de la Noaptea Târziu au trecut prin cele mai mari emoții până au primit verdictul că trebuie să își caute cazare.

„Pa cutie, vă pup, vă iubesc!”, a spus Emi, vizibil entuziasmat.

Lidia Buble și Estera, reacție neașteptată când au primit cufărul de la Irina Fodor

Surorile Buble au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor și au fost nevoite să își aleagă o cutie din cele două rămase. Estera și-a lăsat sora să ia o decizie în ceea ce privește cufărul care le va decide soarta din competiție.

„Mi-a fost foarte greu să aleg, mai ales când stai să te gândești cu poate în una este o piatră roșie, iar în cealaltă verde. Îmi vine să plâng și să râd în același timp. Mă simt doborâtă total”, a spus artista.

Lidia Buble a luat cutia din dreapta cu speranța că în ea se află o nestemată verde. Concurenta și sora sa s-au pus în genunchi și au izbucnit în lacrimi la gândul că există posibilitatea de a părăsi competiția.

Citește și: Asia Express, 17 noiembrie 2021. Lidia Buble și Estera le-au dat cu „forța” pite localnicilor: „Hai sa îți dea mama”

„Mie ciudă de mor, îmi vine să o sparg pentru că am ajuns târziu dintr-o prostie. (...) Mă omoară frica asta de necunoscut”, a dezvăluit Lidia Buble.

„Plângem de ciudă!”, a completat-o Estera.

Irina Fodor le-a adresat cele mai frumoase cuvinte și a încercat să le încurajeze pe concurente, indiferent de culoarea pietrei din cufăr.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Asia Express, 21 noiembrie 2021. Ce „provocare” au primit Cosmin și Eliza Natanticu de la o șoferiță pe Drumul Împărațil... Asia Express, 21 noiembrie 2021. Cosmin și Eliza Natanticu au făcut show la cazare. Ce au fost puși să facă de gazdele d...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de audiență! Ce urmează
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a convins să participe
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x